În lipsă de fotbal de calitate, “Cine nu sare, cine nu sare…” de pe stadioane s-a mutat în politică. S-a mutat de mult și, ca orice virus care se respectă, s-a perpetuat într-un alt mediu unde e plin de intrări prin alunecare, blaturi și faulturi. Așa că “Cine nu sare ori e gabor (îmi cer scuze da’ ăsta e folclorul), ori prost de moare” a fost ridicat la rang de imn electoral, puțin schimbat. În loc de gabor, puneți “ori nu-i cu noi”.
Strigătura, repet, veche și-n politică, le-a picat mănușă toamna asta susținătorilor lui Dacian Cioloș. Cei mai mulți dintre ei, independenți ca și eroul lor. S-au lipit de el ca de un colac de salvare și-i promovează - clar, probono - imaginea de salvator al României. “Cine nu sare…“ e placa pe care o pun la întrebarea, extrem de enervantă, de ce ar vrea ei ca dl Cioloș să ajungă premier printr-o șmecherie. Aia de a nu participa la alegeri. Nu cumva anii trecuți aceiași “fani” le reproșau altora faptul că recurg prea des la șmecherii? Nici măcar răspunsul cu așa a promis nu-l mai primești. Oricum ține de promisiune inutil: cine nu-l place pe Cioloș n-ar fi deloc surprins dacă ar candida, iar fanii lui ar servi bucuroși scuza că interesul național bate un angajament personal.
“Cine nu sare, cine nu sare…” totuși nu e atât de prost. E suficient de deștept cât să-i asculte domnului Cioloș interviurile pline de negații. “Nu mă văd implicat”, “O să evit să mă implic”, “Nu știu, mi-e greu să spun”, “Nu știu nici asta”, “Nu cunosc detaliile” sunt câteva, extrase dintr-un interviu extrem de binevoitor. Cam multe pentru cineva care cu doar câteva zile înainte lansase ditamai platforma care să ghideze România spre sărbătorirea centenarului și care este de un an premier.
Așa că “Cine nu sare…” s-ar putea să n-aibă motiv să sară. Sau așteaptă să fie convinși de Cioloș, nu de galeria lui.