„Eu nu am pensie specială. Și nu voi avea niciodată. Pentru că mi-am dat de fiecare dată demisia înainte de a avea un mandat complet de parlamentar. De aceea, pot să vorbesc deschis despre acest subiect. Am fost întotdeauna împotriva acestor privilegii imorale și nejustificate. Am promovat ca președinte PSD mai multe legi de impozitare sau tăiere a pensiilor speciale. La fel voi face și de data aceasta”, spune Marcel Ciolacu.
El amintește că decizia CCR este obligatorie.
„Și vom ține cont de ea. Ne vom însuși observațiile și vom veni urgent cu un nou proiect de lege. Iar politicienii de 30 de ani care își rup cămașa în lupta cu
Legea care a eliminat pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptată într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii, a transmis, joi, Curtea Constituțională a României (CCR).
(sursa: Mediafax)