Guvernul lucrează de câteva săptămâni pentru a crea un cadru juridic privind rolul şi atribuţiile Casei Regale în societatea românească, a declarat joi premierul Dacian Cioloş.
"Noi lucrăm deja cu Casa Regală de mai multe săptămâni în urma unor idei şi propuneri care au venit din partea dânşilor, lucrăm la o astfel de propunere şi mă bucur să aud că şi domnul Dragnea ar putea susţine o astfel de abordare. Sigur, urmează să discutăm detaliile, dar a existat această solicitare şi din partea Casei Regale de a stabili un cadru juridic legal care să delimiteze foarte clar şi precis rolul şi contribuţia pe care Casa Regală pot să le aibă în societatea românească. Vom veni cu câteva idei, câteva propuneri şi sigur propunerea va fi supusă dezbaterii parlamentare", a spus Cioloş, într-o conferinţă de presă la Guvern.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat joi că a discutat cu principesa Margareta despre rolul Casei Regale în societate, el menţionând ca statutul acesteia trebuie 'mult mai bine reglementat' şi că va avea discuţii şi cu celelalte formaţiuni parlamentare, dar şi cu premierul Dacian Cioloş. AGERPRES