Jurnalul.ro Ştiri Politică Cîțu: Guvernul sesizează CCR în privința moțiunii de cenzură 

Cîțu: Guvernul sesizează CCR în privința moțiunii de cenzură 

Premierul Florin Cîțu anunță, miercuri, că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, după ședința internă a PNL, că Guvernul va sesiza CCR pentru a se asigura că sunt respectate procedurile.

„Noi ce am văzut și ce am primit, semnături în fotocopie, este inadmisibil. Curtea Constituțională e singura care poate spune dacă s-a respectat legea”, a declarat Florin Cîțu.

„Pot retrage moțiunea și să discutăm cu toții”, a adăugat premierul.

Potrivit acestuia, dacă CCR va spune că moțiunea a fost depusă legal, „procedurile curg” în continuare.

Moțiunea de cenzură semnată de parlamentari ai AUR și USR PLUS a fost transmisă, marți, Guvernului, chiar de către Ludovic Orban, care este și președintele PNL.

Joi, urma să fie citită în plenul reunit al Parlamentului.

Premierul susține că urmează să se verifice dacă Ludovic Orban a încălcat statutul prin convocarea Parlamentului pentru a fi citită moțiunea de cenzură, după care ”vor fi sancțiuni!”.

"Vreau să vedem dacă a încălcat statutul prin această convocare și după aceea vor fi sancțiuni. Nu am discutat nici înainte nici după, Guvernul va sesiza CCR pentru conflict juridic între Guvern și Parlamentul României. Există dubii și în modul în care au fost depuse  A doua oară au revenit cu semnăturile, deci asta înseamnă acceptarea tacită că prima dată au fost semnături nelegale.  Vom sesiza CCR care trebuie să se pronunțe asupra respectării Constituției", a declarat Florin Cîțu.

El a citat, marți, după ședința BPR care nu a avut cvorum, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității Opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Hotărârea CCR precizează că moțiunea de cenzură trebuie citită în termen de 5 zile, iar aceasta a fost depusă vineri.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: moţiune de cenzură
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri