Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri

Ciucă: Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri

Admiterea României în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri, arată Nicolae Ciucă: „Votul covârșitor în favoarea României a venit pe fondul susținerii pe care o avem din partea PPE”.

„Rezoluția de astăzi (marți - n.r.) din Parlamentul European privind aderarea României și Bulgariei la Schengen reconfirmă faptul că așteptările noastre de a adera la Schengen sunt justificate și legitime. Sunt îndeplinite condițiile necesare. Decizia ar trebui luată”, scrie pe Twitter Nicolae Ciucă.

Premierul arată pe Facebook că România a mai făcut încă un pas către admiterea în Spațiul Schengen: Parlamentul European a votat o rezoluție prin care cere Consiliului Uniunii Europene să aprobe intrarea țării noastre în spațiul de liberă circulație.

„Votul covârșitor în favoarea cauzei României a venit pe fondul susținerii pe care o avem din partea Partidului Popular European, care are cel mai numeros grup de europarlamentari. La ultimul congres al PPE, ținut la Rotterdam, în iunie, delegația PNL a propus ca în rezoluția lucrărilor să fie inclusă și susținerea pe care grupul popularilor o acordă României în demersul de aderare la Schengen. Azi am văzut cât de important este sprijinul marii familii europene de centru-dreapta, din care PNL face parte. Admiterea în Spațiul Schengen tocmai a intrat pe ultima sută de metri”, a notat Ciucă.

Parlamentul European a aprobat, marți, Rezoluția privind accederea României în Schengen. Decizia a fost luată cu 547 de voturi „pentru” și 49 „împotrivă”.

„Rezoluția privind accederea României în Schengen a fost votată cu 547 voturi pentru și 49 împotrivă. Suntem tot mai aproape de atingerea acestui obiectiv național! Românii merită în Schengen”, anunța eurodeputatul Eugen Tomac.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri