Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului

Ciucă: Proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului

Premierul Ciucă s-a întâlnit, marți, cu reprezentantele și fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. El a dat asigurări că proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului.

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentantele și fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu.

„ În cadrul întrevederii, au fost discutate și analizate soluții, inclusiv legislative, astfel încât, după finalizarea construcției primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă, asociația să se poată implica, în continuare, cu toată expertiza de care dispune, în buna funcționare a spitalului, iar acest model să poată fi replicat și în cazul altor unități medicale. Șeful Executivului a transmis aprecierile sale față de eforturile depuse de asociație și de toți cei implicați în acest demers și a asigurat că proiectul #NoiFacemUnSpital va beneficia de sprijinul Guvernului. De asemenea, a salutat faptul că asociația s-a implicat și a reacționat pro-activ la crizele cu care sistemul medical din România s-a confruntat în ultimii ani, contribuind la identificarea celor mai bune soluții”, transmite Executivul.

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a evidențiat deschiderea față de identificarea unui mecanism-pilot care să faciliteze implicarea asociației și după finalizarea proiectului, pentru a menține astfel tot avantajul competitiv creat de dotările, ideile și strategia acestuia.

Guvernul arată că discuțiile au vizat și schimbările necesare în sistemul public de sănătate, cu accent pe prioritizarea nevoilor pacienților și introducerea unor noi standarde.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nicolae ciuca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri