Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă: Virusul nu a fost eradicat. Să continuăm să ne protejăm

Ciucă: Virusul nu a fost eradicat. Să continuăm să ne protejăm

Coronavirusul nu a fost eradicat, atrage atenția premierul. Ciucă recomandă să arătăm prin exemplu personal că respectăm recomandările și ne protejăm în continuare.

„Este important să subliniem că, odată cu încheierea stării de alertă, au fost exprimate o serie de recomandări din partea specialiștilor de la Ministerul Sănătății”, a declarat miercuri premierul, înaintea ședinței de Guvern.

În opinia lui Ciucă, este important ca, prin exemplul personal, să arătăm că respectăm recomandările „din conștiință personală, fiind convins că, respectând aceste recomandări, ne protejăm pe noi înșine și, de asemenea, este o măsură preventivă de protecție care în continuare contribuie la ceea ce înseamnă sănătatea publică, ținând cont de faptul că virusul nu a fost eradicat și el încă persistă”.

Este adevărat că în fiecare zi noile infectări scad, dar este important să respectăm recomandările, declară prim-ministrul.

România a ieșit miercuri din starea de alertă, iar obligativitatea măștilor a fost eliminată, însă ministrul Rafila a recomandat „cu tărie” purtarea în continuare a măștii de protecție în spațiile aglomerate.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri