Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ciudatul faliment al fostului combinat Amonil

Ciudatul faliment al fostului combinat Amonil

de Cristian Anton    |   

Fostul combinat Amonil de la Slobozia, odinioară unul dintre cele mai mari din ţară, a intrat suprinzător în faliment, împotriva voinţei creditorilor. Administratorul judiciar Expert Insolvenţă SPRL a decis brusc să ceară judecătorului sindic intrarea în faliment a Amonil SA, iar Tribunalul Ialomiţa a aprobat acest lucru pe 22 februarie 2019. Pe 12 martie, acţionarii combinatului au anunţat că au făcut apel la decizia tribunalului, într-un dosar care se judecă acum la Curtea de Apel Bucureşti. Falimentul Amonil survine într-un context care îi părea favorabil: patronul Ioan Niculae anunţa că este dispus să redeschidă imediat toate cele şase combinate ale sale, datorită avantajelor oferite de OUG114, în timp ce Romgaz lua serios în calcul achiziţionarea unuia.

Curtea de Apel Bucureşti va judeca pe 25 martie apelul depus de Amonil SA, prin administratorul special Cristina Matei, împotriva deciziei prin care Tribunalul Ialomiţa a dispus intrarea în faliment a fostului combinat. Acţionarii, care sunt, de altfel, şi cei mai importanţi creditori ai companiei, se îndreaptă astfel împotriva propriului administrator judiciar, cel care se presupune că trebuie să le reprezinte interesele. Pe 20 februarie, administratorul judiciar a cerut, cu totul surprinzător, falimentul Amonil SA, deşi în raportul depus la dosar arată că adunarea creditorilor a respins de două ori această decizie, pe 11 şi pe 19 februarie. Anterior, administratorul judiciar arăta că Amonil a respectat în 2018 programul de plăţi în primele două trimestre ale planului de reorganizare, dar nu a mai făcut apoi nicio plată în următoarele trei trimestre.

Acţionarul majoritar, cel mai mare creditor

Măsura mai degrabă intempestivă de intrare în faliment a Amonil SA vine în contextul în care firma intrată în insolvenţă în 2015 urma un plan de reorganizare aprobat în 2017, despre care acelaşi administrator judiciar spunea că are şanse mari de realizare. La intrarea în insolvenţă, fostul combinat avea datorii de 26,2 milioane de lei.

42,3 milioane de lei avea de recuperat Amonil SA de la clienţii săi la intrarea în insolvenţă

Cel mai mare creditor al Amonil SA este acţionarul majoritar Chemgas Holding Corporation SRL, care are de recuperat datorii de 14,5 milioane de lei, urmat de ANAF, cu o creanţă de 9,2 milioane de lei. Fostul combinat şi-a schimbat în 2011 domeniul de activitate, din producător de îngrăşăminte chimice în producţia de energie electrică.

Salvarea ar putea veni de la stat, prin OUG 114 sau Romgaz

Combinatul de Îngrăşăminte Chimice Slobozia a fost pus în funcţiune în 1973, iar până în 1989 a fost cel mai mare angajator al oraşului, peste 2.000 de locuitori muncind aici. Amonil era, de altfel, cel mai mare combinat de îngrăşăminte din Bărăgan şi unul din cele mai mari din ţară. Intrat în patrimoniul miliardarului Ioan Niculae, Amonil a devenit unul din cele şase combinate deţinute de omul de afaceri, toate închise însă după 2014, odată cu liberalizarea preţului la gaze pentru industrie. Salvarea lor ar putea veni însă acum de pe urma controversatei OUG 114, care plafonează preţul la gaze.

“Dacă se va aplica OUG 114, deschid imediat toate cele şase fabrici. Dar să fie 68 lei/MWh, nu să apară iar artificii, astfel încât să urce la 100 de lei. Numai de la mine, de la cât pot plăti eu taxe în decursul unui an dacă funcționez, Guvernul poate să strângă 200 milioane euro”, declara recent Ioan Niculae

Dacă producătorii de îngrăşăminte ar putea să cumpere gaze la 68 lei/MWh, aşa cum prevede ordonanţa, imperiul lui Niculae ar renaşte practic peste noapte. Pe de altă parte, cel puţin unul din cele şase combinate, de ce nu chiar Amonil, ar putea ajunge în proprietatea companiei de stat Romgaz. Producătorul de gaze şi-a exprimat public intenţia de construi sau cumpăra unul-două combinate de îngrăşăminte, pentru a profita astfel de rezervele sale semnificative şi în continuă creştere.

 

        

Subiecte în articol: combinat Amonil
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri