Jurnalul.ro Ştiri Social Ciurchea, din nou şef peste banii pacienţilor

Ciurchea, din nou şef peste banii pacienţilor

de Monica Cosac    |   

În plin scandal generat de blocarea sistemului informatic al cardului de sănătate, premierul Viorica Dăncilă l-a demis, ieri, pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu. Pentru preluarea şefiei CNAS, ministrul Sănătăţii l-a propus pe Vasile Ciurchea, fost preşedinte al CNAS, anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un dosar ce vizează contractele privind sistemul informatic, cu prejudiciu de peste 16 milioane de euro. Propunerea a fost trimisă premierului, care a acceptat-o.

 

După ce, cu o zi înainte, a anunţat că sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru că  s-au găsit „fapte de natură penală” în urma controlului făcut la CNAS, ministrul Sănătăţii a venit, ieri, cu o propunere halucinantă pentru şefia Casei. Vasile Ciurchea, fost președinte al CNAS în perioadele iunie 2014-martie 2016 și februarie 2007-ianuarie 2009, este cercetat de DNA, alături de alte persoane care dețin sau au deținut funcții de conducere în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate, într-un dosar de corupție ce vizează contractele privind sistemul informatic, în care prejudiciul se ridică la peste 16 milioane de euro. Culmea este că faptele cercetate de procurori vizează tocmai contractele încheiate privind sistemul informatic al cardului de sănătate, proiect al CNAS implementat în timp ce şef al instituţiei era chiar Vasile Ciurchea.

Rotirea cadrelor

Ciuchea a demisionat de la conducerea CNAS, pe 21 martie 2016, în urma unui scandal similar cu cel pentru care tocmai și-a pierdut scaunul Răzvan Vulcănescu, lăsând în urmă numeroasele probleme ale platformei informatice a asigurărilor de sănătate, semnalate în repetate rânduri de medici, pacienţi şi mass media, dar ignorate sistematic de autorităţi.

Reamintim că în timpul mandatului său, în 2014 a început distribuirea către populație a cardului național de sănătate, a cărei utilizare a devenit obligatorie în 2015.

Potrivit unor surse politice citate de libertatea.ro, desemnarea lui Vasile Ciurchea a fost o decizie luată la nivel politic, iar ministrul Sorin Pintea a făcut propunerea pe baza deciziei luate anterior la Guvern. Ministrul ar fi trimis o listă de propuneri pe care nu se regăsea și Ciurchea.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri