Jurnalul.ro Ştiri Politică Claudiu Năsui critică OUG pe energie: Ne putem lua adio de la gazele din Marea Neagră

Claudiu Năsui critică OUG pe energie: Ne putem lua adio de la gazele din Marea Neagră

Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, critică Ordonanța de Urgență pe energie anunțată de Guvern. Ne putem lua adio de la gazele din Marea Neagră, susține Năsui, la RFI.

Reprezentantul USR consideră că OUG pe energie va avea un efect distructiv în economie, inclusiv prin renunțarea la exploatarea gazelor din Marea Neagră.

„Nu-mi dau seama cât este prostie și cât este rea intenție. Sunt niște non-soluții și sunt soluții care vor duce chiar la înrăutățirea problemei, de fapt. Această Ordonanță va avea un efect distructiv în economie. Partea aceasta de plafonare la producător, atenție, nu la consumator, a producției de gaze pur și simplu înseamnă că ne luăm adio de la investițiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră. Adică dacă aveam vreo speranță că cei de la Black Sea Oil&Gas o să înceapă să scoată metri cubi de gaze anul acesta, practic, cu prețul acesta plafonat care s-ar pune prin această Ordonanță putem să ne luăm adio de la gazul acela, cu toate consecințele dezastruoase pe care lucrul acesta le are”, a explicat Claudiu Năsui.

Fostul ministru mai spune că ordonanța va descuraja investițiile în întreaga economie și că România nu va reuși să obțină independența energetică.

„Cu Ordonanța aceasta nu vom ajunge niciodată independenți energetic. Ordonanța aceasta ne menține dependența față de importuri, față de gazul rusesc (...). Dacă trece această Ordonanță în forma actuală, putem să ne luăm adio de la independența energetică”, a precizat Năsui.

Fostul ministru al Economiei crede că soluția la criza facturilor la energie este eliminarea taxelor din preț, reducerea TVA și acordarea de vouchere de consum.

Subiecte în articol: Claudiu Năsui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri