Jurnalul.ro Ştiri Politică Clotilde Armand: Se aude că viitorul prefect al Capitalei ar fi Traian Berbeceanu. Dacă este adevărat, ar fi o veste extraordinară

Clotilde Armand: Se aude că viitorul prefect al Capitalei ar fi Traian Berbeceanu. Dacă este adevărat, ar fi o veste extraordinară

Primarul ales al Sectorului 1, Clotilde Armand, a afirmat că dacă este adevărat că viitorul prefect al Capitalei va fi Traian Berbeceanu „ar fi o veste extraordinară”.

„Se aude că viitorul prefect al Capitalei va fi Traian Berbeceanu. Dacă este adevărat, ar fi o veste extraordinară pentru Bucureşti. Ani la rând această instituţie esenţială a fost condusă de incompetenţi", a scris Clotilde Armand, marți, pe Facebook.

Traian Berbeceanu este șef de cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela, și fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că atitudinea prefectului Capitalei, Gheorghe Cojanu, și modul în care a acționat sunt inacceptabile, menționând că acest lucru nu trebuie să rămână fără urmări.

„Este de neînţeles că, deşi am văzut o creştere a numărului de infectare la nivelul Capitalei şi era evident că această tendinţă va continua, nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte. Atitudinea prefectului şi modul în care a acţionat sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări", a declarat Klaus Iohannis.

 

Subiecte în articol: Clotilde Armand Traian Berbeceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri