Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clubul Lazio Roma anunță prelungirea contractului argentinianului Joaquin Correa

Clubul Lazio Roma anunță prelungirea contractului argentinianului Joaquin Correa

Clubul Lazio Roma, la care evoluează fundaşul român Ştefan Radu, a anunţat că atacantul argentinian Joaquin Correa a acceptat o prelungire de un an a contractului său iniţial, până în 2024.

Correa, transferat de la Sevilla FC în vara anului 2018 pentru 16 milioane euro, a disputat 44 meciuri şi a marcat 9 goluri în primul său sezon la Lazio, inclusiv un gol în finala Cupei Italiei, câştigată în faţa echipei Atalanta.

În acest sezon, Correa a disputat opt meciuri şi a marcat un gol, în prima etapă din Serie A, cu Sampdoria, devenind un titular preferat de antrenorul Simone Inzaghi.

Correa a fost lansat de Estudiantes, înainte de a semna pentru Sampdoria în 2014. După două sezoane în Italia, el a semnat pentru Sevilla FC. El a strâns patru selecţii pentru naţionala Argentinei. Joaquin Correa a fost titular în meciul pe care CFR Cluj, câştigat de campioana României cu scorul de 2-1 în Europa League.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal lazio roma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri