Jurnalul.ro Ştiri Observator CNATDCU, urmărit penal cu două zile înainte de verdictul lui Kovesi. Mircea Badea: Sistemul securistoid în România acționează la rupere

CNATDCU, urmărit penal cu două zile înainte de verdictul lui Kovesi. Mircea Badea: Sistemul securistoid în România acționează la rupere

Mircea Badea a spus marți - după ce s-a aflat că Parchetul General începe urmărirea penală în cazul membrilor CNATDCU cu două zile înainte de verdictul final în cazul Kovesi - că ”sistemul securistoid din România acționează la rupere”.

”Mi se pare cel mai important subiect de departe, pentru că ne arată nouă a câta oară, cum se conduce România, este titlul din știrea Mediafax. Cu două zile înainte de verdictul în cazul Laurei Codruța Kovesi, pe care trebuie să-l dea CNATDCU, ei sunt urmăriți penal, pe plângerea lui Petre Tobă”, a spus Mircea Badea, marți, la emisiunea În gura presei, de la Antena 3.

”Ecuația e asta: Parchetul General începe azi urmărirea penală, într-o altă speță. Azi, marți. Mai e mâine, și joi e verdictul”, a concluzionat Mircea Badea.

Mesajul primit de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) va fi, astfel, ”penalilor, care sunteți voi penali, sunteți urmăriți penal. Ce credeți că se va întâmpla joi, când va fi verdictul? Ce fac ei când află că sunt urmăriți penal și trebuie să dea un verdict în cazul Kovesi, care e mai puternică decât președintele României? Se sperie, vă spun eu”, a punctat Badea.

”Ceva mai pe față ați văzut? E mai mult decât evident. Sistemul securistoid în România acționează la rupere, ei nu pot risca să aibă Kovesi verdict de plagiat”, a încheiat realizatorul emisiunii În gura presei.

Subiecte în articol: mircea badea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri