Jurnalul.ro Ştiri Politică Coaliția a decis cum va fi ridicat pragul de impozitare a pensiilor până la 3.000 de lei

Coaliția a decis cum va fi ridicat pragul de impozitare a pensiilor până la 3.000 de lei

UPDATE Liderii PSD și PNL au decis joi, în ședința Coaliției, modalitatea prin care va fi ridicat pragul de impozitare a pensiilor până la 3.000 de lei. Proiectul va fi adoptat în Parlament, au anunțat surse din lumea politică. De asemenea, se vorbește despre alte măsuri sociale. .

Coaliția a decis ca proiectul de lege privind ridicarea pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei să fie adoptat în Parlament, au confirmat sursele menționate. Practic, este vorba de proiectul PNL depus de Raluca Turcan.

Sursele mai anunță că joi, Coaliția a convenit adoptarea prin Ordonanță de Urgență a unui pachet de măsuri, care prevede, între altele, actualizarea plafoanelor privind beneficiarii, ca urmare a creșterii pensiei pentru o mare majoritate a pensionarilor. În acest moment se discută despre actualizarea pentru două tipuri de beneficiari, dar este posibil să fie impuse și altele.

Pe lista sunt voucherele de alimente de 250 lei plătite la două luni și de care beneficiază 2,4 milioane de persoane și cardul de energie, în valoare de 1.400 lei, de două ori pe an, pentru 1,1 milioane gospodării.

 

Știre inițială: Liderii coaliției de guvernare se reunesc joi, de la ora 15. Pe agenda discuțiilor se numără, printre altele, situația recalculării pensiilor și atacurile recente între social-democrați și liberali.

Pe agenda discuțiilor se numără, nominalizarea pentru postul de comisar european din partea României, creşterea plafonului de impozitare a pensiilor, dar și atacurile recente între social-democrați și liberali.

Ultima şedinţă a coaliţiei de guvernare a avut loc în luna iulie.
 

Știre in curs de actualizare

 

 

 

Subiecte în articol: coalitie sedinta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri