Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş, Bârzava (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu, Gilort, Motru (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş şi Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa).
În aceste zone, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Alba şi Hunedoara.
Avertizarea este în vigoare de luni, ora 16.00, până miercuri, la ora 14.00.