Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de caniculă în 5 judeţe din sud şi sud-vest, joi

Cod portocaliu de caniculă în 5 judeţe din sud şi sud-vest, joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, atenţionări Cod galben de caniculă, valabile în primă fază pe durata zilei de miercuri în 12 judeţe din partea de sud-vest, vest şi centru, iar pe parcursul zilei de joi în 33 de judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti. 

De asemenea, joi, 29 iunie, cinci judeţe din partea de sud şi sud-vest a ţării sunt vizate de o avertizare Cod portocaliu de caniculă. 

Potrivit meteorologilor, miercuri, 28 iunie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi local în Transilvania, va fi Cod galben de disconfort termic. Valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade. 

ANM precizează că instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi în cursul zilei de marţi (27 iunie) în jumătatea de sud-est a ţării, iar miercuri (28 iunie), pe arii restrânse, mai ales la munte, în est şi sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. 

Pe de altă parte, joi, 29 iunie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34 - 36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extra-carpatice. 

Totodată, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman va fi Cod portocaliu de disconfort termic, pe tot parcursul zilei de joi. Astfel, în acest zone se vor atinge local maxime termice de 37 - 39 de grade şi pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. 

În plus, în regiunile nord-vestice şi nordice, precum şi la munte, mai ales în orele serii şi ale nopţii, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri