București, ora 9.00, alertă de urgență: „COD ROȘU de CANICULĂ/VAL DE CĂLDURĂ, perioada preconizată 7 iulie ora 10 - 8 iulie, ora 10. Evitați deplasările, expunerea la soare și efortul fizic intens desfășurat în exterior!”. București, ora 12.00, piața Obor: nea George și mulțime de bătrâni gâfâie printre tarabele cu legume și nimicuri. Nea George zice că sare de 75 de ani, plus că „e bolnav cu inima”. „Da’ vine smurdu’ să-mi facă cumpărăturile? Dă-o dracu’ de căldură. Ce, n-am mai trecut prin altele?”.
Pe la amiază, ieri, soarele topea asfaltul prin preajma Oborului când domnul Nicu târa după el un coș cu rotile, mare cât bagajul ălora de bat bazarul din Istanbul. Moșul a atras atenția încă de la primele tarabe din piață: abia își ridica picioarele, parcă fiecare pas era ultimul, gura îi era căscată, respira ca un pește tras pe mal. „Ăsta, acuma crapă”, face pe prezicătoarea una de nu vinde nicio roșie din vraful de pe tarabă. Alta mai grasă - nici ea n-are clienți la cireșele de douășcinci kilul - își face cruce: „Doamne păzește!”. Moșul le dă cu tifla precupețelor: pune pas după pas până ajunge la umbra unui gard. Noroc cu edilul de la 2 că a început modernizarea Oborului - altfel nu era loc de umbră. De alte măsuri anticaniculă, în afară de garduri și umbrelele comercianților - nimeni nu prea știe. Nea Nicu uimește: acum urcă spre hală, țiganii din corturile cu linguri de lemn sau sutiene îl privesc pe bătrân cu gura căscată. Omul are șapcă și cămașă cu mânecă lungă, plus niște pantaloni cu buzunare mari. „Uite-l bă, pe Alonzo. Ce viteză are!”, chirăie un lingurar spre unul care s-a ascuns de căldură la umbra unor colivii cu papagali. Nea Nicu își continuă marșul pe alee în direcția măcelăriilor. „Eu? Cum ce fac? Merg să fac cumpărături. Dacă nu-mi e cald? Îmi e, dar ce să fac. Nu, nu îmi e rău, eu am antrenament. O viață am lucrat ca inginer la CFR. Revizor”, spune bătrânul când hotărăște să mai facă o pauză. Zice că veri ca acum a mai trecut, nu e dracu’ așa de negru. Pe vremuri, când bătea gările României, omul a lucrat și la temperaturi mai mari: „Păi, ce, aveai curajul prin ’70 să deschizi gura, să te plângi că îți e cald? Ha, ha!”. Bătrânul are 90 de ani „și șase luni, că suntem în iulie, nu-i așa?” și nu crede că a greșit ieșind la cumpărături pe cod roșu: „Cât e ceasul? Că am program: de la unsprezece și douzeci la unsprezece și patruzeci și cinci fac piața. La doișpe zero șapte trebuie să plec în provincie. Vă salut!”. Ca în Mersul Trenurilor, dar de pe vremuri. Cămașa cu mâneci lungi se mai vede un pic printre siluetele altor bătrâni care trag după ei tot felul de coșuri și cărucioare într-un ritm de reluare. Temperatura a mai crescut cu un grad, se aud sirene de ambulanță, bătrânii își văd de ritm. „Dacă Dumnezeu o vrea să mor în Obor, pot io să zic ceva?”.
Conspirația lui Arafat, Ciolacu și Nicușor
„Am ieșit la piață, că e mai răcoare!”. Doamna care zice că a ales arșița Oborului să mai piardă din fierbințeală e chiar serioasă. „Aici e bine, să veniți cu mine acasă, domnule, să vedeți ce cald e. În casă cald, afară cald. Unde să te mai duci?”, respiră greu bătrâna. E îmbrăcată la rochie vaporoasă, are pălărie vintage peste ochelarii de soare. Brățările cu pietricele sclipesc în soare, femeia zice că n-a găsit leac caniculei de acasă: „Am lăsat uși deschise, geamuri. Nimic. Aer condiționat? De unde? Mai și trage la cap”. La taraba din capăt o mamaie cu batic negru se înfioară la alta: „Auziși? A dat cod d-ăla. Aoleo! ’Om mai trăi până diseară?”. „Dă-i dracu cu codul lor d-aci! Altă treabă n-au”, vine răspunsul. Mamaia trage de batic, râde tâmp: „Așa e”. Unul și mai bătrân e nădușit și iritat: „A dat cod ca să îi trimită pe bugetari acasă. Să le taie din salariu. E conspirație. A lu’ Arafat. Că e mână în mână cu Ciolacu și cu Bolojan, ăla. Slugile lu’ Nicușor. Topi-i-s-ar mucii!”.
Pe la mijloc de hală a venit din dogoare unul îmbrăcat ca de toamnă. Are și geacă pe el. „Să trăiți 100 de ani. Lumină! De ce am eu hainele astea? Mi-e frig”, rânjește moșul. A ieșit la târguit, nu simte soarele. „La mine e gerul lui Marcoci”, zice bătrânul și își trage șapca de pe cap. E chilug, cu paloare de boală grea. O babă privește fumul care iese de la grătarul cu mici. Plâng mesele, coadă nu mai e. Căldura i-a năucit pe ambulanții cu nimicuri: nu-i semn de chilot vândut la mână, nici cutie de telefon ori vraf de șosetă. Doar tarabe și bătrâni. Până și parcagiii respectă codul roșu de vreme toridă, au lăsat staționarea la liber.
Dogoarea se lasă și mai tare peste Obor, zici că îți clocotește creierul. La pas, ca în Cișmigiu, trec alți doi seniori. Compară prețurile. Zic că sunt învățați cu temperaturile mari la câți ani au adunat până acum. Nu pun în calcul să pice, să fie luați de cei de la urgență. „Am văzut și noi că sunt niște reguli, le respectăm. Cum adică de ce suntem la ora asta la Obor? Ne faci matale piața? Păi cum… să murim noi de foame?”, comentează doamna în vârstă. Unul - cu șapcă de paie - e veteran de pe baltă, știe să joace cu arșița, zice el. Altul cântărește din ochi un pepene și începe să transpire. Nu știe dacă e de la căldură sau de la preț. Una care pare de 70 de ani zice că n-a trecut de 60, trage adânc din țigară și intră în vorbă cu un parlagiu: „Ce cod domn’e? Ce? Pe vremea noastră erau coduri? Să mă mai lase în pace cu prostiile astea!”.
În ultimele ore, potrivit Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, echipajele medicale au intervenit la 170 de cazuri în care oamenii au acuzat probleme de sănătate în locuri publice. Mare parte dintre acestea au fost determinate de temperaturile ridicate.