Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Cel mai prost lucru pe care îl poți face într-o negociere este să pari disperat să ajungi la un acord. Asta îl face pe celălalt să simtă slăbiciunea, iar atunci ești pierdut. Cel mai bun lucru este să negociezi dintr-o poziție de forță, iar influența este cea mai mare sursă de putere”.
Acesta era principiul formulat de Donald Trump, coautor al „The Art of the Deal” („Arta Negocierii”), în cartea sa de căpătâi, publicată în 1987.
În acest context, poate că Trump ar fi trebuit să-și recitească propria lucrare înainte de a posta mesajul pe care l-a transmis liderilor de la Teheran, pe 5 aprilie, de pe platforma sa „Truth Social”: „Deschideți naibii strâmtoarea, nebunilor, altfel veți trăi în iad!”.
Pentru un observator neutru, acest ultimatum părea mai degrabă un semn de disperare, mai ales după ce Trump nu și-a dus până la capăt amenințările în privința declanșării unei riposte devastatoare asupra Iranului.
Realitatea dură este că, în negocierile pentru încheierea conflictului, Teheranul a fost cel care a lăsat mereu impresia că deține avantajul. Blocarea Strâmtorii Ormuz de către iranieni a pus o presiune uriașă asupra economiei globale. Și, pe măsură ce prețul carburanților a crescut în SUA, popularitatea lui Trump în sondaje s-a prăbușit.
În consecință, într-o serie de momente, Washingtonul a părut pregătit să accepte un acord care, pe termen lung, riscă să lase Iranul într-o poziție mai puternică decât înainte de izbucnirea războiului.
Conform unor surse citate de mass-media americane, esența acordului aflat în discuție ar fi următoarea: regimul de la Teheran acceptă să redeschidă strâmtoarea fără a percepe taxe de tranzit. În schimb, republica islamică primește o relaxare graduală a sancțiunilor, inclusiv deblocarea unor active de miliarde de dolari.
Iranul promite și limitarea programului său nuclear, însă detaliile urmează să fie negociate ulterior, ceea ce înseamnă că problema rămâne, în esență, nerezolvată.
Trump a insistat că nu se grăbește și nu va accepta niciodată un acord prost. Cu toate acestea, reacția republicanilor radicali din Congresul SUA la conturarea înțelegerii a fost una extrem de revelatoare.
Senatorul Ted Cruz a avertizat că acordul ar putea reprezenta „o greșeală dezastruoasă”, deoarece ar lăsa Iranului posibilitatea „de a îmbogăți uraniu și de a dezvolta arme nucleare, având în același timp control efectiv asupra Strâmtorii Ormuz”.
La rândul său, senatorul Roger Wicker, președintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senat, a declarat că viitorul acord „nu ar valora nici hârtia pe care este scris”.
Teheranul, la un pas de concesii importante
Nemulțumirea este probabil și mai mare în Israel.
Guvernul de la Ierusalim, care a avut un rol crucial în a-l convinge pe Trump să intre în război, va trata public orice eventual acord cu diplomație, mai ales că premierul Benjamin Netanyahu urmează să se confrunte curând cu propriul electorat.
În realitate însă, liderul israelian prezentase conflictul drept o oportunitate istorică pentru schimbarea regimului de la Teheran.
În schimb, operațiunile armate par să se încheie cu regimul iranian încă la putere, mai încrezător, mai radical și cu resurse financiare noi pentru a-și reconstrui programul nuclear și rețeaua de grupări aliate din Orientul Mijlociu.
Faptul că Iranul poate închide oricând Strâmtoarea Ormuz în viitor reprezintă „o victorie mult mai profundă și mai strategică decât orice succes militar punctual”, susține Eli Groner, fost director general al Cabinetului Netanyahu. El a rezumat situația într-un singur cuvânt: „Dezastru”.
Pe lângă faptul că ar putea atenua grava criză economică și financiară a republicii islamice, acordul riscă să încline și echilibrul regional de putere în favoarea Iranului.
La rândul lui, Dan Shapiro, fost ambasador american în Israel, a remarcat într-o postare pe X: „Iranul a câștigat o influență semnificativă pentru viitor, demonstrând că poate controla strâmtoarea, că poate ataca statele vecine și bazele americane din regiune, provocând pagube importante, și că a rezistat celui mai puternic atac posibil din partea Statelor Unite și a Israelului”.
Casa Albă, prinsă în capcană
Shapiro consideră însă că Trump este atât de prins în capcană, încât acceptarea unui acord prost, care să permită redeschiderea strâmtorii, reprezintă o opțiune mai bună decât continuarea războiului.
Având în vedere riscurile tot mai mari ale unei crize energetice globale și ale unei recesiuni mondiale, calculul este ușor de înțeles.
În plus, America poartă încă amintirea unor războaie dureroase, precum Vietnamul și Afganistanul, care au durat mult prea mult, în timp ce SUA încercau fără succes să-și îmbunătățească o poziție deja perdantă.
Dacă va accepta un acord nefavorabil, Trump va face acest pas pentru că nu mai are alternative viabile.
Senatorul Wicker a propus deja „să se permită forțelor armate americane, extrem de bine pregătite, să finalizeze distrugerea capacităților militare convenționale ale Iranului și apoi să redeschidă strâmtoarea”.
O operațiune militară pentru securizarea Strâmtorii Ormuz ar presupune însă, cel mai probabil, desfășurarea de trupe terestre și acceptarea unor pierderi americane masive. În plus, chiar și în aceste condiții, Iranul ar fi capabil să amenințe transportul maritim prin drone și rachete.
Amenințările ocazionale ale lui Trump privind declanșarea „iadului” asupra regimului iranian nu au fost astfel credibile încă din start, atât din cauza reticenței evidente a președintelui de a se implica într-un război terestru, cât și din cauza riscului unor represalii iraniene asupra statelor din Golf și a infrastructurii lor energetice.
În jargonul analiștilor militari, vulnerabilitatea statelor din Golf oferă Iranului „dominanță escalatorie”.
Președintele american - care se compară obsesiv cu fostul lider de la Casa Albă Barack Obama - ironiza frecvent acordul nuclear încheiat de administrația Obama cu Iranul în 2015.
Trump l-a descris drept „una dintre cele mai proaste și dezechilibrate înțelegeri pe care Statele Unite le-au semnat vreodată” și a susținut că „niciodată, absolut niciodată în viața mea, nu am văzut o negociere atât de incompetentă precum acordul nostru cu Iranul”.
Cu toate acestea, Trump negociază acum un acord ce pare, din multe puncte de vedere, chiar mai slab decât cel obținut de Obama, deoarece asupra sa planează permanent amenințarea că Iranul poate închide din nou Strâmtoarea Ormuz, oricând dorește.
Scenariul pare să marcheze o nouă contraperformanță stânjenitoare pentru autoproclamatul maestru al „artei negocierii”.
Citește pe Antena3.ro
