x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Premieră în sezonul Mireasa. Meciul Iubirii: prima logodnă a avut loc! Simona Gherghe a făcut anunțul emoționant

Premieră în sezonul Mireasa. Meciul Iubirii: prima logodnă a avut loc! Simona Gherghe a făcut anunțul emoționant

de Redacția Jurnalul    |    27 Mai 2026   •   16:37
Premieră în sezonul Mireasa. Meciul Iubirii: prima logodnă a avut loc! Simona Gherghe a făcut anunțul emoționant
Antena 1 - Mireasă/Alexandru Bănică a decis să o ceară în căsătorie pe tânăra care i-a pus inima pe jar încă de la primele ediții, Giulia Rezmeliță

Un nou capitol se scrie în universul iubirii autentice! Într-o atmosferă încărcată de emoție și sentimente sincere, platoul emisiunii Mireasa, care poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY, a fost martorul unui nou moment memorabil: prima logodnă din acest sezon! Doi concurenți au decis să meargă mai departe cu relația lor și să facă primul pas pentru a-și uni destinele.

Privirile pline de dragoste și promisiunile rostite din suflet au transformat cererea în căsătorie într-un moment de neuitat atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatorii care urmăresc cum poveștile de iubire se scriu și în sezonul 13, care pune accent pe pasiune, echilibru și transformare.

Atunci când inimile bat la unison, destinul găsește întotdeauna drumul spre fericire. Alexandru Bănică a decis să o ceară în căsătorie pe tânăra care i-a pus inima pe jar încă de la primele ediții, Giulia Rezmeliță. Cei doi au participat la ziua artistului Antonio Pican, iar, înconjurați de mulți oameni, s-au bucurat de unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor.

După ce artistul le-a dedicat o piesă, Alexandru i-a transmis iubitei sale: Vreau să îți mulțumesc pentru că ești minunată! În 4 luni am întâlnit dragostea adevărată. Tremur! Lângă tine simt ceea ce nu am simțit niciodată. Totuși, prea multe vorbe strică. Sunt genul de bărbat care preferă faptele. Te iubesc! Sper să rămânem împreună toată viața. (...) Vrei să fii soția mea?”. După declarația superbă făcută de tânăr, răspunsul pozitiv al iubitei sale a venit imediat.

La aniversarea cântărețului au participat numeroase vedete și influenceri, care le-au făcut urări concurenților de la Mireasa. “Cele mai frumoase gesturi sunt făcute în public. Ai avut curaj!, le-a zis Antonio Pican. “Îți trebuie mult curaj! Între voi este o iubire sinceră și frumoasă.”, le-a spus Ceanu Zheng, în timp ce Dima Trofim le-a dezvăluit: “Să fie într-un ceas bun! Doamne ajută să aveți copii. Am văzut că ea își dorește!”.

Momentul logodnei a fost întâmpinat de colegii celor doi cu aplauze, emoții intense și reacții copleșitoare, iar Simona Gherghe le-a făcut urări tinerilor îndrăgostiți: “Felicitări! Să fie într-un ceas bun.”.

Emisiunea Mireasa: Meciul Iubirii poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

 

 

 

×
Subiecte în articol: mireasa logodnă simona gherghe