Proiectul de buget din acest an nu prevede poziţii de cofinanţare. Ne amintim, însă, de iniţiativa principalului partid de guvernământ, din campania electorală, când a propus înfiinţarea unui fond suveran, ceea ce explică această lipsă. Pentru că un astfel de fond, cu participaţii la companii cu lichiditate semnificativă, poate să finanţeze proiecte importante în infrastructura mare. Dar asta nu pe baza garantării cu acţiunile sale, ci prin intermediul intrării în parteneriate public private, care să capaciteze lichiditate, în vederea cofinanţării unor proiecte realizate în cea mai mare parte cu bani europeni.
Din câte se vede, existenţa unui fond suveran este absolut necesară, însă numai în condiţiile în care cofinanţează infrastructura mare susţinută majoritar din punct de vedere financiar cu fonduri ale Uniunii Europene, şi nu pe baza oferirii unor garanţii pentru orice fel de proiect. Fiindcă, în condiţiile în care acest fond funcţionează altfel, el nu doar că ar face risipă de bani, dar ar putea fi şi suspectat că este un vehicul destinat să ascundă un deficit mai mare de 3% din PIB - limita din Tratatul de la Maastricht peste care Comisia Europeană declanşează procedura de deficit bugetar excesiv.
Ca să o mai spunem încă o dată, dacă banii există, atunci ar trebuie să fie canalizaţi către dezvoltarea infrastructurii mari, deoarece resursele pentru confinanţare provin de la companii ce constituie o componentă a acesteia. Cu lichiditatea în cauză se poate face efect de pârghie cu fondurile europene. Nu e deloc de neglijat că lichiditatea despre care vorbim provine din IPO-urile lansate de companii şi banii zac neutilizaţi. Dar cu siguranţă că nu e nicio problemă ca ei să fie folosiţi productiv şi corect, fără să se mascheze un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB.