Jurnalul.ro Ştiri Externe Colocviu internaţional dedicat lui Emil Cioran, la Napoli

Colocviu internaţional dedicat lui Emil Cioran, la Napoli

Un colocviu internaţional dedicat filosofului Emil Cioran (1911-1995), care îşi propune să problematizeze valoarea şi importanţa dimensiunii religioase în cadrul reflecţiei filosofice a gânditorului, va avea loc pe 15 şi 16 noiembrie, în Aula Magna de la Facultatea Teologică Pontificală din Italia de Sud din Napoli. 

Potrivit site-ului ICR, la eveniment vor participa Liviu-Petru Zăpârţan (Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun) şi Jean-Paul Seytre (Consulatul General al Franţei din Napoli / Institut français din Napoli), filosofi, eseişti, tineri cercetători şi oameni de ştiinţă italieni şi străini, care au dedicat filosofului româno-francez importante lucrări de critică literară şi care desfăşoară o activitate de cercetare intensă pentru publicarea unor texte inedite. 

Evenimentul este organizat, la 80 de ani de la publicarea volumului "Lacrimi şi sfinţi (1937), de Pontificia Facolta Teologica dell'Italia Meridionale, cu sprijinul Servizio Nazionale per gli Studi Superiori di Teologia e di Scienze Religiose della Conferenza Episcopale Italiana (CEI) şi în colaborare cu Accademia di Romania din Roma, Institut français şi Instituto Cervantes din Napoli. 

"Prin acest eveniment încercăm să promovăm reflecţia critică asupra gândirii unuia dintre cei mai mari filosofi ai secolului al XX-lea, un autor care, în ciuda faptului că şi-a mărturisit fără încetare propria necredinţă, nu a abandonat niciodată complet dimensiunea religioasă, ci, din contră, şi-a fondat propria căutare spirituală într-o strânsă confruntare cu Dumnezeu", consideră episcopul Ignazio Schinella (Facultatea Teologică Pontificală din Italia de Sud), citat de ICR. 

Conferinţa se adresează nu numai cadrelor didactice sau specialiştilor în gândirea lui Cioran, una dintre figurile reprezentative ale vieţii culturale europene a secolul trecut, ci, în general, studenţilor şi facultăţilor de ştiinţe umaniste şi de gândire filosofică, în vederea promovării şi valorizării în rândul publicului larg a operei lui Cioran în Italia. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri