Jurnalul.ro Special Reportaje Exclusivitate Jurnalul. Omul care a dezbrăcat Uniunea Sovietică

Exclusivitate Jurnalul. Omul care a dezbrăcat Uniunea Sovietică

de Razvan Popa    |   

La răsărit de România, istoria e adunată din fier vechi și transformată în recorduri mondiale. Un colonel de vamă, născut în 1958, a devenit unicat în Europa după ce, de la 6 ani, s-a apucat să strângă lucruri. Acum are colecții invidiate și de milionari de peste Ocean. Cu lucrurile recuperate de prin șanțuri, gropi de gunoi sau centre de fier vechi, Petru Costin și-a băgat republica în Uniunea Europeană mai devreme: Moldova a fost invitată la o sumedenie de expoziții să-și arate trecutul. Colecționarul a intrat și în Cartea Recordurilor. De două ori!

Petru Costin a fost prins în Guinness World Records - publicație, tipărită anual, care conține performanțe umane și recorduri mondiale certificate - după ce în 2011 s-a gândit să le arate străinilor colecția sa de potcoave: 3.200 de bucăți, una câte una. După ce recordul i-a devenit oficial și i-a adus renume în lume, basarabeanul s-a trezit bătut. Un rus îi furase ideea și strânsese vreo 6.000 de „cizme de cal”. Din mândrie patriotică - „apoi, cum să las io rusul să ne bată?” - Petru Costin s-a mai forțat un pic: în 2021 a stabilit nou record mondial cu altă colecție de potcoave. Strânsese 13.855 de bucăți. „E rigurozitate. Dacă începi să numeri și te poticnești nu se mai înscrie. În 2021, la ultimul record, a fost dificil: 6 ore, 48 de minute și 11 secunde am numărat la potcoave”, își descrie Petru Costin performanța. Basarabeanul a numărat jumătate de zi potcoave mutând cu stânga vreo 5 tone de fier. Când a pus-o pe răboj pe ultima, a devenit unic în lume: „Așe am devenit victorios. M-am antrenat, vă dați seama, a fost greu, dar am izbândit. Iaca, nu s-o dus premiul la Moscova, a rămas aici”.

Un perete înalt și lung cât jumate de teren de fotbal, în mijlocul căruia stau certificatele Guinness Book, e tapetat cu un sfert din colecția care a câștigat premiul mondial. Sunt potcoave roșii de rugină, mari și mici, groase și subțiri. Unele sunt strâmbe, altele sunt grele. „Aiasta-i sfertul. Restul e la mine acasă”, privește colonelul Costin colecția. Restul înseamnă un container industrial umplut până la jumătate. „Dacă mai exista atunci cal cu potcoave în Moldova? Da’ io mai știu?”, râde colectionarul. Devine serios, apoi: „Chiar că nu știu!”.

Miile de potcoave au reușit un lucru important pentru basarabean. L-au propulsat în lumea colecționarilor mondiali. Unde i-a supărat pe mulți: pe lângă tonele de fier cu care a câștigat premiile mondiale, Petru Costin mai are și alte colecții importante, unele unice în lume - „De ce i-am supărat? Pentru că eu nu strâng pentru bani. Nu vând nimic!  Nu pleacă ni’ca de la mine, din Moldova. N-o să plece nimic din Basarabia peste mări și peste munți. Că veniseră unii la mine să-mi cumpere niște drapele. Și mi-or zisă: «Nici nu vrei să știi cât îți oferim». «Da niși nu vriau a ști», le-am zis. Și au plecat îmbufnați”.

Petru Costin a mai reușit o performanță: are un alt perete lung de premii și distincții. Toate primite pentru activitatea sa și pentru ceea ce a strâns și ce a donat. Cu obiectele recuperate și restaurate de basarabean s-au „clădit” muzee întregi. Unul este chiar Muzeul Serviciului Vamal - instituția de control unde basarabeanul caută „să aducă prestigiu”. Pentru faptele sale, Moldova l-a decorat pe colonelul Costin: i s-a conferit Ordinul de Onoare al Republici și a primit înalta distincție „Bogdan Întemeietorul”. Ultima decorație se dă doar celor ce au promovat imaginea republicii în lume. Și sunt doar 18 în toată Moldova.

 „Îngrămădeala” de nu o mai are nimeni în lume

După ce treci Prutul și tai dealurile spre Chișinău, aproape de periferia capitalei Basarabiei, îți sparge ochiul un indicator maroniu. Mare, aproape cât panoul care arată că ai ajuns în Ialoveni. Scrie lung și alb: „Galeria Colecțiilor Petru Costin a Consiliului Raional Ialoveni”. Imediat intri în oraș, imediat aproape că ieși. Și dai de fosta școală. Ca o unitate militară - lungă, cenușie - înaltă de patru etaje, clădirea are stil sovietic. N-are reclamă, n-are nici semn distinctiv. Doar un elicopter vechi pus în poartă. Așa ștearsă, „garnizoana” adăpostește o comoară: sunt aici toate colecțiile adunate în timp de colonelul basarabean. De la cuferele cu monede - sute de mii -  la pereți întregi cu topoare medievale și mitraliere din Al Doilea Război Mondial. Sau de la uniforme ale generalilor KGB, la căști de antrenament ale astronauților de la Baykonur cu sigla uniunii Sovietice - CCCP. Pe una ar fi purtat-o și Gagarin, pe alta, sigur, a avut-o Dumitru Prunariu.

În bani, nimeni nu știe cât face seria de colecții din fosta școală. În valoare istorică e și mai greu de clasificat fiindcă aici sunt așezate obiecte rămase unice în lume după destructurarea URSS și după trecerea Republicii Sovietice Socialiste Moldova la capitalism. „Ieta, aici am îngrămădeală de nu mai are nimeni în lume. Sunt originale și iaste unicate. Toate obiectele aieste au documente cu ștampilă și fotografii”, explică Petru Costin. La câte colecții are omul, o cameră tehnică a școlii e plină-movilă cu documente și hârtii de autenticitate.

Colecționarul e tipul basarabeanului mereu vesel. Are accent puternic, începe mai toate propozițiile cu „ieta” („uite”, în limba rusă), patină a timpului. Se vede că a trăit în sistemul sovietic, are o anumită nostalgie mai ales în fața drapelelor roșii. „Ieta, io mi-s născut în 18 mai 1958. De Ziua Muzeelor”, râde colonelul. Ca să fie strict face precizare - „da’ să cunoașteți, că după mine, adică după ce m-am născut, au pus ziua asta. Dară nu e nicio legătură”. Colonelul poartă uniforma la vizitele oficiale pe care le primește. Nu prea poți să-i vezi culoarea de câte decorații are pe piept. Cu prietenii stă în haine de lucru. Cum multe personalități îi trec pragul colecției, omul trebuie să care pe el, aproape zilnic, vreo două-trei kile de medalii.

Petru Costin a devenit colecționar încă de pe la 6 ani. A început cu pixuri, s-a plictisit, a trecut pe monede. Au venit la rând timbrele și „tot așe am trăit de am ajuns să îngrămădesc tot ce ruginește și tot ce strălucește”. Pe colonel îl cunoaște acum mai toată Moldova: de la babele cărora le-a stricat curțile și hambarele, să dea peste vechituri, până la șefii centrelor de fier vechi sau ai gropilor de gunoi. Nu e licitație unde să nu apară, de curând a trecut la „minerit”: a dat peste o statuie a lui Stalin acoperită de pământ și vreme, a săpat trei metri până la ea. A scos-o cu două tractoare. Pe urmă i-au trebuit ceva zile să facă rânduială unde desțelenise, că era curtea unuia.

Istorie și patriotism

„Cu potcoavele? Ieta, mergeam pe șosea și am trecut peste una. Am oprit și m-am întors pe jos să văd ce e. Am luat-o și tot am strâns. Până am ajuns în Cartea Recordurilor”, povestește colonelul. Acum, lui Costin i s-a năzărit o altă idee: dacă nu o să bată alt record la potcoave - „că tot strâng, cine le mai știe numărul” - o să candideze la „sigilii”. „Eu am cerut. Dar mi s-a zis ca nu se știe în lumea aiasta dacă e cineva care colecționează sigilii”, e nedumerit omul. Apoi, e sigur: „Dară și dacă fași colecție tot nimeni n-o să mă bată. Câte sunt? Apoi, eu de unde să mai știu. Camere întregi”.

Simplu, Petru Costin are povestea a mai a fiecărui obiect din galerie și se fălește cu cele pe care a reușit să le restaureze. Nu e de meserie, a învățat cu timpul „Eu am terminat Universitatea de Stat din Chișinău. Pe vremea ceea se chema Lenin”, își începe colonelul C.V-ul - „înainte însă, am făcut școala tehnică de tractorist la Călărași, apoi școala tehnică de specialist mecanic elicoptere în Kaliningrad”. În armată a servit într-unul din marile poligoane subterane din Crimeea. Și din școală, dar mai ales din armată s-a învârtit basarabeanul de niște obiecte care au prins acum valoare.

Apoi, a dat norocul peste colecționar: vreme multă a activat în cadrul sindicatelor. „Ieta sindicatele pe vremea șia erau cam a treia putere în RSS. Eu eram economist, am și condus”, își aduce aminte Costin. A prevăzut căderea comunismului și a început să strângă. De data asta nu ce strălucea, ci ce era roșu. Așa a ajuns să aibă câteva colecții unice în lume. „Cât valorează, nu știu”, se întunecă omul. Când, în loc să vorbești despre istoria obiectelor, cotești în zona financiară, Petru Costin se îmbufnează. „Aieste lucruri nu sunt ale mele. Sunt ale moldovenilor, trebuiau să rămână în Moldova. Că sunt la Muzeul Vamal, că le duc la ministere la expoziție, că ajută raionul Ialoveni, aiestea stau aicia”, tună colecționarul. Lovește încet un cufăr plin-ochi cu medalii și decorații militare: „Ieta, aiestea. Le încarci cu lopata. De ce să plece din țară?”.

Cu patriotismul său a reușit să cunoască persoane înalte: președinți, academicieni, șefi de ministere și mai toate felurile de militari. A stat la sporovăială cu șefi KGB sau cu oficiali U.E. Cunoaște „români mari” cu duiumul, unele autorități chiar îl ajută. A ajutat și basarabeanul cu obiecte la expoziții și muzee.

Un pic trist, colonelul mai bifează un record: „Și sunt și singurul care a reușit să facă expoziție pe ambele maluri ale Nistrului”. Dar autoritățile transnistrene l-au reținut pe colonel cu ani în urmă. Li se pusese în gât uniforma cu însemne roșu, galben și albastru.

Giuvaierul Roșu

Ca să vezi toată colecțiile lui Petru Costin îți trebuie zile. După potcoavele aducătoare de premii, cea mai căutată este „Giuvaerul Roșu”. Este o „strânsură” de obiecte comuniste unice. Imediat ce treci de parterul școlii-galerie, iar creierul se obișnuiește cu tot felul de antichități, dai în fosta sală de ceremonii. Ușa se deschide, totul este roșu. Sus, pereții sunt prinși în zeci de drapele - pânză și catifea - pe care au fost brodate secera și ciocanul, chipul lui Lenin sau sloganuri comuniste în chirilică. Parcă să fie culoarea absolută, sub steaguri, betonul a fost îmbrăcat în sute de fanioane sau drapele mici de muncă ori luptă. La fel de roșii, cu același tip de îndemnuri patriotice. Sunt luate de la „octombrei” - „șoimii patriei”, pe stil vechi românesc - de la pionieri, comsomoliști, raioane, sindicate sau de la unități muncitorești, militare ori de partid. Pe mijlocul sălii, o masă e întinsă pe lung.  Acoperită tot cu roșu. Și e aglomerată de busturi mici, originale: Lenin, Kirov, Frunze, Gorki... În fața fanioanelor sunt standuri cu ziare, medalii sau fotografii ale înaintașilor comuniști. Dacă nu sunt în fotografii, sunt pe post de statui ce zac sub drapele. Lucrările erau, odinioară, puse prin parcurile Chișinăului ori pe alte coclauri.

„Giuvaierul roșu” are două piese importante; înalte premii socialiste. Unul a fost bătut la 50 de ani de uniune sovietică. În lume nu se mai știe câte au mai rămas din acest ordin - argintiu și verde, cu înscrisul roșu CCCP, pe mijlocul căruia sare în ochi simbolul Partidului Comunist, gros și îndesat. Nu au fost scoase mai mult de 240 de bucăți, cele mai multe au dispărut. Premiul din cutia lui Petru Costin a fost primit cu mare pompă de o organizație de partid cu rezultate înalte în muncă și în pregătirea marxist-leninistă.

Celălalt premiu, și mai rar, a fost înmânat în 1976 unităților fruntașe în întrecerea socialistă. Într-o altă cutie stă steaua roșie mare cât o coală A4, un pic grea, din aliaj vopsit roșu. Steaua comunistă are lauri și secera cu ciocanul la  bază. În centru e imaginea mare a unei întreprinderi: „cea organizație care lua locul unu fruntaș în întrecerea socialistă, primea și ordin d’ista. Se dădea de la Comitetul Central al Uniunii Sovietice, de către Kremlin. Cine-l primea din organizațiile de stat îi era scris numele cu litere de aur, la Moscova”. „Ieta, obiectul ăsta ar fi trebuit să se afle, poate, prin Parij, Vașington ori Berlin, la colecționarii ăia mari. Ieta am stăruit să fie aici. Este unul singur, nu o să le găsești nicăieri. Aidoma steagului aiesta”, zice colecționarul și arată spre un drapel mare cu imaginea lui Lenin și cuvinte multe în rusă. Catifeaua bate spre vișiniu, steagul a fost câștigat la o altă întrecere socialistă - „nu mai găsit unul de aici și până în Urali”. Lângă el mai e un unicat în munca sindicală, pe urmă altul, în întrecerea pregătirii armate. Și toate sunt originale: colecționarul arată ștanța fiecăruia pusă numai la Moscva și anul de fabricație.

Pe scena fostei săli de festivități stă capul lui Lenin. Mare, de cinci metri, aurit. „Ieta, ăsta câte ședințe și congrese a văzut. Că a fost la Palatul Republicii pus. A luat și premiu în ’74”, râde basarabeanul. Sculptura este făcută din carton și clei cu o tehnică specială căreia i s-a dus buhul în RSS Moldova pe vremuri.

Nu se știe dacă în Moldova mai există vreun steag comunist, toate sunt, aproape, la colecționarul din Ialoveni. „Le-am cerut, le-am cumpărat, le-am găsit, ba chiar le-am smuls de pe șabră”, povestește colonelul. Și acum vin oameni de peste oceane să vadă colecția. Niște japonezi au cerut aprobare să o copieze, până și rușii au cerut exemplare să facă filme. Despre numărul total al drapelelor, colecționarul nu e prea sigur: „Acuma nu știu să zic exact, dar mi-ar mai trebui vreo două etaje ca să le expun pe toate”.

De la decorațiile lui Kalașnikov la torța olimpică

Cam deasupra „Giuvaierului Roșu” se mai află o sală altfel. Pe un coridor lung ca de tren e pus, cu interval regulamentar, un șir de uniforme militare. Sunt 56 de generali și un plutonier. Basarabeanul a expus doar uniformele celor pe care i-a dezbrăcat personal. Uniforma de plutonier aparține actualului șef al Frontierei din Moldova, acum general, mai sunt și de la Vamă, de la Anticoripție, de la Poliție. Printre ele sunt combinezoane sau costume de paradă cu stele mari, de armată sovietică sau de șefi KGB. La păstrare Petru Costin ține alte peste 600 de uniforme: de la cele de infanterie rusă, la cele de ofițer în cadrul trupelor transnistrene. Sau de la cazacii de peste Nistru, la cele NATO. Cu valoare „de personaj” sunt unicatele: ale lui Prunariu, de exemplu, sau ale lui Krasnoselski (autointitulatul președinte al Transnistriei), Voronin (fostul președinte al Moldovei) sau bucată din uniforma generalului locotenent Alexandr Lebed, erou în războiul ruso-afgan.

Șirul de uniforme grele parcă ar face de strajă altor săli în care colecționarul și-a îndesat sute de obiecte. Unele speciale. Din prima rânjește spre basarabean chipul lui Kalașnikov. Inventatorul vestitului pistol mitralieră i-a trimis lui Petru Costin o fotografie cu autograf și o carte a armei sale. Cu dedicație și cu... o cravată. Cu tot cu insignă unică sub formă de AKM. Bonus - două decorații pe care rusul le-a primit de-a lungul anilor. „Am făcut două scrisori către general. Am explicat cine sunt și ce doresc. Am primit refuzare de la fondul lui. A treia oară a auzit de mine și personal mi-a făcut cadourile astea de la dânsul. Nu mai vezi așa ceva”, își aduce aminte basarabeanul.

În diagonală, o altă cameră e plină cu șepci militare, vizavi este colecția astronauților și scafandrilor. Basarabeanul ține și un dispozitiv de luptă subacvatic - un submersibil inventat de sovietici cam prin anii ’70. Stă lângă un motor de elicopter folosit în războaiele URSS de prin est. Mai departe sunt mese întinse cu soldăței, machete de tancuri și de avioane. Câteva mii. Restaurate și lucrate migălos, bucată cu bucată. Spre subsol e o cameră cu medalii și decorații; în mijloc tronează torța olimpică. „Pe aiasta am luat-o când a fost Olimpiada la Moscva, iar focul olimpic a trecut Prutul”, își amintește colonelul.

La ultimul etaj, dacă aduni toate exponatele faci de o biserică. Una mare, stil catedrală. Sunt picturi, altare, icoane și tot felul de obiecte bisericești. Mai e și un clopot de prin ’24.

„Poate mă enervez și repar avionul”

„Tot ce-i icea, nu-i nici sfert. Ca să le expun pe toate? Păi mi-ar mai trebui vreo două-trei școli. Cu multe dintre dânsele, din colecții, am fost chemat la tot felul de expoziții. Dar n-am ieșit decât în Europa. Chiar de am primit invitație de peste oceane. Și de prin China m-au chemat. Dar mie îmi place să duc eu obiectele mele. Am o dubă și le car eu. Peste mări, fără fără avion nu se poate. Da’ poate mă enervez și repar avionul de-l am în colecție și mă duc și pe acolo”, închide turul Petru Costin

Cum te privește Dzerjinski, întemeietorul KGB

Basarabeanul are colecție ce cuprinde de la praf de spălat pe dinți (producție URSS, 1956) până la monumente de 48 de tone. Ultimele sunt puse într-o livadă, la 20 de kilometri de Chișinău. Grădina e dedicată strict socialismului.

Aici, de peste tot te privește Lenin. Câteodată îți dă ocheadă și nevastă-sa - bust și chip sculptat în marmură - iar din margini de alei betonate se încruntă spre tine chiar fondatorul KGB, Dzerjinski Felix Edmundovici. Pe soclul său, „tatăl CEKA” (poliția politică bolșevică ce avea să se transforme în NKVD și, apoi, în temutul KGB) are pus „pedigreeul”: data nașterii, a morții, poreclele, gradele și scurtă istorisire despre ce a făcut în viață. La sfârșit, există inserat și locul de unde a fost „salvat”. Dzerjinski din curtea lui Petru Costin a fost recuperat chiar din clădirea KGB a RSS Moldova. Tot așa sunt alți revoluționari comuniști și înaintași socialiști moldoveni. „I-am luat de peste tot. De prin parcuri, administrații, pe soția lui Lenin - din școală și casă culturală. Ieta asta-i cea mai mică”, zice colecționarul și arată spre un Lenin pe când era copil, în sculptură scundă. „Ieta asta-i cea mare”, mai zice colonelul și se sprijină de o statuie - tot a lui Lenin, dar în floare vârstei - înaltă, bate 8 metri. Ca să respecte istoria, parcă, Lenin nu e atât de greu ca Stalin. Petru Costin are în expoziție toracele cu manta a lui Visarionovici pe post de statuie: a cântărit peste 30 de tone.

Între statui și busturi, „îngrămădeala” mai ține două avioane, două planoare și elicoptere. Plus Volgile de epocă. Pe multe le-a luat, făcute praf, de la licitații. Altele fuseseră date la topit, le-a scos din dinții tocătorului în ultima clipă. Mai spre gard e ultima bornă de frontieră dintre România și Moldova. Cu stemă comunistă. Aproape de intrare zici că e aruncată o plăcuță de fier neagră, cu scris chirilic. Seamănă cu delimitările de parcele din cimitire. Însă și asta e un obiect rar, a fost luată în ultima clipă dintr-un parc din Chișinău. Placa fusese pusă lângă un stejar cu explicația: „Acest pom a fost plantat chiat de către eroul sovietic Kantaria M.V cu ocazia Zilei Victoriei”. Data 3 mai 1981. Kantaria este unul dintre cei doi soldați ruși care au arborat steagul roșu pe clădirea Reichstagului.

Un pic mai departe este o bucată dintr-un alt monument recuperat din Chișinău. Se mai vede doar puțină slovă: „...cu ocazia eliberării de sub jugul fascist german și român”. Colonelul se strâmbă, dă din umeri: „Ieta, n-ai ci faci, ie de colecție”.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri