Veniturile din comerțul cu amănuntul în magazinele nespecializate au înregistrat o creștere de 10% în 2019, comparativ cu anul anterior, arată un studiu Coface România.
Au fost analizate datele a 46.571 de companii, cu o cifră de afaceri de 79,4 miliarde de lei. Primele 10 societăți deține 63% din piață.
58% dintre firme au avut profit net la sfârşitul anului 2019, iar 9% dintre acestea au înregistrat un profit cu 20% mai mare. 65% au efectuat investiţii în 2019, 70% au avut 100% datorii orientate pe termen scurt iar circa 49% sunt expuse unui risc ridicat de insolvenţă.
Aproximativ 15% dintre companii au înregistrat o pierdere de peste 20%.
"Ponderea în totalul cifrei de afaceri a top 10% companii din sector s-a menţinut la un nivel ridicat (88,6% în 2015, în 2019 atingând valoarea de 89%). Astfel, există la nivel de sector o polarizare (prezentă de altfel şi la nivelul economiei): câteva companii mari care generează o pondere ridicată din cifra de afaceri şi multe companii mici care contribuie foarte puţin la veniturile totale", se arată în comunicat.
Societățile din acest sector au înregistrat o lichiditate curentă de 0,99 pe parcursul anului 2019, capitalul de lucru având un nivel redus, fiind relativ expus unor şocuri negative şi volatilităţii. Durata medie de colectare a creanţelor a scăzut de la 24 de zile în 2015, la 17 zile în 2019, iar media la nivel naţional a scăzut de la 98 de zile la 89 de zile.
Cea mai mare parte a acţiunilor în instanţă este reprezentată de executări, acestea crescând de la 275 în 2018, la 316 în 2019.
Categoria socială care a alocat cei mai mulţi bani pe produse alimentare şi băuturi în 2019 este reprezentată de salariaţi, pe primul loc fiind Bucureşti-Ilfov. Agricultorii din regiunea Bucureşti-Ilfov sunt cei mai mari consumatori de astfel de produse pe lună - 1.296 lei/lunar, la polul opus aflându-se agricultorii din Nord-Est - 422 lei/lunar.