Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, susține intrarea României, Bulgariei și Croației în spațiul Schengen pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus.
''Virusul reprezintă un pericol real, dar controalele la frontierele interne nu au oprit şi nu vor opri virusul. Doar o acţiune coordonată ne va ajuta să depăşim această criză. Haideţi ca începutul verii, vara lui 2021, această vară a libertăţii, să ne inspire pentru a restabili deplin libertatea de mişcare şi a face Schengen pregătit pentru viitor astfel încât copiii noştri să poată de asemenea lucra, studia şi călători în întreaga Europă, oricând şi oriunde doresc. Şi să completăm spaţiul Schengen; este timpul ca Bulgaria, România şi Croaţia să-şi ocupe locul'', a declarat Johansson în faţa Parlamentului European.
Ș raportoarea Tanja Fajon s-a exprimat despre introducerea controalelor la frontierele interne din spațiul Schengen după 2015. ''Spaţiul Schengen ar trebui să fie funcţional, deşi în realitate este complet paralizat. El este menţinut în viaţă de aparate'', a spus eurodeputata slovenă. Ea dorerște luarea de măsuri împotriva statelor care încalcă regulile şi impun nejustificat controale la frontiere.
''Nu acceptăm o Europă care funcţionează la două niveluri diferite'', a spus aceasta, referindu-se la primirea celor trei țări.
Comisia Europeană a cerut, luna trecută, extinderea spaţiului Schengen cu Bulgaria, Croaţia şi România.
Din Schengen fac parte 4 țări extracomunitare și toate statele UE cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, României, Ciprului şi Irlandei.