Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia Andronic îl dă pe Maior pe mâna lui Iohannis

Comisia Andronic îl dă pe Maior pe mâna lui Iohannis

de Sînziana Duţă    |   

Comisia parlamentară care anchetează alegerile din 2009 a decis să îl informeze pe președintele Klaus Iohannis cu privire la atitudinea sfidătoare avută de fostul director SRI George Maior în timpul audierilor. Şefii Comisiei Andronic se vor întâlni, săptămâna aceasta, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi procurorul general, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre dosarul scrutinului din urmă cu opt ani, clasat de Parchetul General în luna iunie.

 

Propunerea de a-i trimite preşedintelui Klaus Iohannis o informare cu privire la răspunsurile nesatisfăcătoare oferite de fostul director SRI George Maior în cadrul audierii din Parlament, i-a aparținut deputatului PSD Liviu Pleșoianu și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru”, două „împotrivă” și trei abțineri în şedinţa de ieri a Comisiei Andronic. Membrii comisiei vor trimite o adresă şi către SRI pentru a afla poziţia Serviciului în legătură cu suspiciunea care planează asupra lui Geroge Maior şi Florian Coldea, foştii capi ai SRI care s-ar fi aflat în  sufrageria Generalului Oprea în noaptea finalei prezidenţiale din 2009, potrivit jurnalistului Dan Andronic. Deputatul PSD Oana Florea, şefa comisiei de anchetă, a precizat ieri că rămâne la aprecierea președintelui Klaus Iohannis ce decizie va lua în ceea ce-l privește pe actualul ambasador al României la Washington, George Maior, având în vedere că membrii comisiei nu au competența de a-l sancționa pe acesta. „Nu aştept nimic, decât îl informez (pe şeful statului – n.r.) cu privire la faptul că domnul Maior, în calitate acum de ambasador, s-a prezentat la comisie, membrii comisiei care au votat se pare că nu au fost satisfăcuţi de răspunsurile primite şi consideră că nu e în regulă această atitudine a domnului Maior”, a precizat Oana Florea. Totodată, Comisia Andronic va solicita mai multe documente de la fostul şef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, cel care a susţinut la audieri că alegerile din 2009 au fost fraudate de către o parte a conducerii SRI. „Am avut și am certitudinea sută la sută că alegerile din 2009 au fost fraudate, iar această acțiune complexă a fost coordonată de dl Coldea împreună cu dl Maior. Sunt convins că dl Geoană a ieșit președintele României, dar, prin vicierea masivă a votului românilor, s-a întors votul în favoarea dlui Băsescu”, a susţinut Iliescu la audierile din luna iunie.

Toader, așteptat să facă lumină

 

Deputatul PSD Oana Florea a susţinut, ieri, că membrii Comisiei Andronic se vor întâlni săptămâna aceasta cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, și cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre refuzul acestuia din urmă de a preda comisiei de anchetă dosarul clasat al scrutinului din 2009. Florea a menţionat că procurorul general Augustin Lazăr ar fi solicitat personal întrevederea, iar aceasta ar urma să aibă loc miercuri sau joi. Ulterior, Ministerul Public a transmis că „domnul Augustin Lazăr nu are cunoștință despre o asemenea întâlnire la Ministerul Justiției și cu atât mai puțin despre obiectul acesteia”, însă procurorul general „își exprimă disponibilitatea pentru dialog în conformitate cu atribuțiile specifice funcției și dispozițiilor legale în vigoare”. Pe 16 august, ministrul Justiției a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la refuzul procurorului general de a trimite comisiei de anchetă documentele solicitate.

 

Raportul final al comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 ar trebui finalizat până pe data de 8 septembrie.

SRI, sesizat cu privire la Forian Coldea

 

Reunită ieri, Comisia pentru controlul activităţii SRI a cerut Serviciului să lămurească subiectul încadrării generalului (r) Florian Coldea pe postul de conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii a SRI. „Am cerut să ni se comunice care a fost procedura legală de ocupare a acestui post și să ne fie puse la dispoziție documentele din care să ne lămurim dacă domnul Coldea îndeplinește sau nu condițiile pentru asemenea post didactic”, a precizat peședintele Comisiei pentru controlul SRI, senatorul PSD Adrian Țuțuianu. De asemenea, parlamentarii au cerut SRI să trimită un punct de vedere legat de comunicarea dintre DNA şi SRI pe tema solicitărilor de monitorizare a posturilor Antena 3 și RCS-RDS. „Vom vedea care a fost temeiul legal al acestui schimb de informaţii şi în ce măsură au fost respectate dispoziţiile legale care privesc activitatea SRI”, a explicat senatorul Ţuţuianu.

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri