Comisia Europeană a recomandat miercuri lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, a anunţat pe Twitter comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, potrivit dpa.
Politica de extindere a Uniunii Europene serveşte drept instrument pentru a încuraja statele vecine UE să realizeze reforme democratice, oferindu-le perspectiva aderării pentru a le aduce în concordanţă cu standardele europene.
Albania şi Macedonia de Nord au primit deja, în iunie anul trecut, o undă verde de principiu, deşi statele membre ale UE au decis atunci că este nevoie de reforme suplimentare.
''Ambele ţări şi-au respectat promisiunile. Pentru a rămâne credibilă în privinţa procesului (de aderare) bazat pe merite, UE trebuie acum să-şi respecte angajamentul şi să răspundă clar şi pozitiv atunci când ţările le îndeplinesc pe ale lor'', a scris Hahn.
Comisia ''repetă recomandarea de anul trecut de a deschide acum negocierile de aderare cu ambele ţări'', a adăugat el.
Decizia presupune aprobarea oficială a statelor membre UE, subiectul aflându-se pe agenda reuniunii miniştrilor afacerilor europene din 18 iunie. Ţările membre care s-au opus vehement lansării acestor negocieri de aderare sunt Olanda, Franţa şi Danemarca.