„În urmă cu un an am oferit românilor o carte despre naşterea, copilăria şi adolescenţa Bibliotecii Academiei Române, o istorie a primilor optsprezece ani de existenţă ai instituţiei noastre (1867-1885). Puțini şi-au imaginat atunci că această apariţie editorială va avea o continuare după fix un an. Iar aceasta este alcătuită nu din unul, ci din trei volume, totalizând aproape 2.000 de pagini”, ne-a declarat, mândru, Nicolae Noica. Dar să aprofundăm subiectul: „Istoria Bibliotecii Academiei în perioada 1886-1918 este o istorie alternativă a modernizării României - apreciază directorul Bibliotecii Academiei Române (BAR). Epoca se suprapune în mare măsură pe perioada Regelui Carol I, începută în 1881 şi încheiată în 1914. Au fost anii marilor împliniri în care toate proiectele au prins viață, iar Bucureștiul și ţara au dobândit o nouă identitate. Oamenii asistau cu mândrie la transformări fără precedent. Puţini dintre cei care, cu numai câţiva ani înainte, cunoscuseră Bucureștiul semirural, vor fi înţeles ceva din arhitectura maiestuoasă a palatelor apărute peste noapte pe Podul Mogoşoaia (Calea Victoriei de azi)”.
Palate peste noapte
Ce palate au apărut peste noapte? „Banca Naţională, o instituţie reper a modernităţii, fusese înfiinţată în anul 1880 şi funcţiona în palatul construit după planurile arhitectului Cassien Bernard în 1889, elevul faimosului Charles Garnier, autorul Operei Garnier din Paris. Lucrările la Palatul Poştelor (actualul Muzeu Naţional de Istorie) au început în anul 1894, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni a început să fie construit în anul 1897, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, iar Ateneul Român, clădirea devenită simbolul cultural al Capitalei, înălţat după planurile arhitectului Albert Galleron, a fost inaugurat în anul 1888. Lumea trecea la o altă vârstă a civilizaţiei, iar societatea românească se adapta cu repeziciune încercând să ţină pasul cu ea”.
Un bărbat providențial, doi bărbați providențiali
În continuare, o plecăciune pentru omul care a conferit formă și fond Bibliotecii Academiei: „Aşa cum Regele Carol I a fost omul providenţial al modernizării României, Ioan Bianu a fost omul providenţial al transformării Bibliotecii Academiei Române într-o instituție model în peisajul cultural european. Un discipol al lui Ioan Bianu, Dan Simionescu, arată, utilizând discursul lui Bianu la primirea în Academie («Despre introducerea limbii româneşti în biserica românilor») că, în momentul angajării lui Ioan Bianu, Biblioteca adăpostea numai 3.000 de volume. Câţiva ani mai târziu, în urma intrării în vigoare a legii depozitului legal şi mai ales a iniţiativei lui Ioan Bianu şi a lui Dimitrie A. Sturdza de preluare de către Biblioteca Academiei a întregului fond de carte al Bibliotecii Centrale, inventarul Bibliotecii a sporit cu peste 50.000 de volume”.
Vorbe de bine
Mai mult: „În clipa în care Bianu îşi rosteşte cuvântul de recepţie în Academie - se întâmpla în 1904 -, Biblioteca deţinea deja «peste 100.000 de volume diferite, peste 4.000 de volume manuscripte, peste 30.000 de documente româneşti, cea mai însemnată colecţiune de monede româneşti şi cea mai mare colecţiune de stampe, de portrete, de hărţi geografice privitoare la istoria românească»”. Impresionant! „Ioan Bianu este cel care, la revenirea în ţară după primul său periplu european, a redactat şi propus Regulamentul pentru Biblioteca Academiei Române, votat şi adoptat în şedinţa Academiei din 30 martie 1884. Tot de numele său se leagă amenajarea spaţiului Bibliotecii în noua clădire a Academiei din Calea Victoriei, cu primele săli de lectură (evocate cu atâta nostalgie de Nicolae Iorga în memorialistica sa), dar și elaborarea Bibliografiei românești vechi, o lucrare etalon în literatura bibliografică a vremii”, ne-a mai relevat Nicolae Noica.
Mii de cărți donate de oameni ai Bisericii
Ce cuprinde, concret, zestrea națională de la Biblioteca Academiei Române? Să începem cu colecția de carte, spicuind:
- Numai în anul 1886, prin implicarea Ministerului Afacerilor Externe, în fondul de carte al Bibliotecii Academiei Române au intrat 958 de volume din biblioteca ce îi aparţinuse lui Tadeu Hâjdeu;
- La 21 noiembrie 1886, Titu Maiorescu oferă Bibliotecii 54 de volume;
- 2.511 volume în limbile slavonă, română, rusă, greacă, latină, franceză, germană şi ebraică ce îi aparţinuseră episcopului Melchisedec Ştefănescu al Dunării de Jos şi Romanului au intrat în fondul de carte al Bibliotecii după ce, în 1894, mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu, donase și el 8.000 de volume rare;
- La 17 septembrie 1898, după mai bine de trei decenii, se încheie epopeea cărţilor episcopului Dionisie Romano, promise Bibliotecii Academiei Române chiar în şedinţa de constituire a Societăţii Academice Române. Această zi consemnează intrarea în depozitele Bibliotecii a ultimelor 6.261 de cărţi aflate în biblioteca defunctului episcop.
Istoria presei din România: ziarul scris pe mătase
- În 1888, la 15 august, apărea primul număr din „Adevărul”, unul dintre cele mai longevive ziare de până la cel de-Al Doilea Război Mondial şi, cu pauze, până în prezent. „Adeverul” este primul ziar românesc care a introdus caricatura în presă şi care a publicat o telegramă directă din străinătate, prima publicaţie cu palat redacţional, cu editură, secţie de desen şi pictură, cu bibliotecă proprie şi arhivă şi, aşa cum atestă documentele vremii, prima conducere a unui ziar care oferă salarii mari şi sigure pentru angajaţi şi premii în bani, excursii şi imobile;
- Unul dintre primele ziare cu apariţie cu adevărat îndelungată este „Universul”, cu suplimentele: Universul literar şi Universul ilustrat. Apărut la Bucureşti, între anii 1884-1953, este cotidianul cu „cele din urmă știri din lumea întreagă telegrafice și telefonice”;
- Explozia presei româneşti a făcut să fie necesară şi organizarea ziariştilor ca breaslă. În 1898 s-a fondat Sindicatul Ziariştilor în jurul unui nucleu de 27 de membri din Bucureşti, sindicat care a fost recunoscut oficial la 5 aprilie 1900. Figura emblematică a Sindicatului este Regina Elisabeta a României, numită preşedintă de onoare a acestui for. La doi ani de la înfiinţarea Sindicatului Ziariştilor din Bucureşti, la 9 februarie 1902, va apărea numărul unic al unei publicaţii cu conţinut profesional, cu titlul Sindicatul Ziariştilor, ziar pe suport de mătase. Ce vremuri pentru presa scrisă!
Manuscrise, carte rară:
„Luceafărul” lui Eminescu și hrisovul lui Ștefan cel Mare
Neprețuită este colecţia de manuscrise, documente istorice şi carte rară. „Ea este proba evoluţiei spiritualităţii româneşti de-a lungul istoriei, a progresului tehnic în arta tiparului, dar şi a gustului estetic. Nu întâmplător a fost nevoie să dedicăm acestor chestiuni un volum separat”, a menționat Nicolae Noica.
- În 1887, entuziastul colecţionar şi donator D.A. Sturdza oferea Bibliotecii Academiei mai multe documente istorice de inestimabilă valoare, printre care un Hrisov original cu pecetea domnitorului Ştefan cel Mare, din anul 1490;
- În 24 septembrie 1889, Constantin Erbiceanu, membru al Academiei, dăruia superbul Tetraevangheliar al lui Coresi, însoţit de alte 10 ediţii ale Tetraevangheliarului în ediţii populare;
- Ion Ghica a donat mai multe documente şi manuscrise care i-au aparţinut lui Nicolae Bălcescu, inclusiv testamentul marelui istoric şi revoluţionar, redactat la Palermo, în 1852;
- Unul dintre fiii lui George Bariţiu a oferit Bibliotecii Academiei o copie după Actele dietei de la Alba Iulia din anul 1599, din vremea domniei lui Mihai Viteazul;
- În 1902, Titu Maiorescu dona faimoasa ladă cu manuscrise eminesciene, adevărat şantier de creaţie a marelui poet. În anii din urmă, prin grija fostului preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion, aceste manuscrise au fost publicate integral în versiune olografă.
Tetradrahme, denari, bule sigilare din aur
Cabinetul numismatic a luat fiinţă în anul 1909, după ce nucleului de colecţie al lui D.A. Sturdza numit „Colecţiunea Academiei Române” i-a fost alăturată „Colecţiunea Statului”, adusă de la Muzeul Naţional de Antichităţi. Cabinetul Numismatic s-a aflat de la început sub îngrijirea lui Mihail Sutzu şi Constantin Moisil. Colecţia Academiei a devenit depozitul naţional al celor mai valoroase medalii emise în Vechiul Regat. Mai jos, câteva exemple.
- Medaliile de aur şi argint bătute de Primăria oraşului Bucureşti cu ocazia botezului principelui Carol (1893);
- Piese din tezaurul de la Cuzgun (sec. IV î.Hr.), jud. Constanța, descoperit în anul 1903;
- Monede din tezaurul de la Ostrov, jud. Constanța, descoperit în anul 1903, alcătuit din tetradrahme din Thasos și denari romani republicani (sec. I î.Hr.);
- Bule sigilare din aur de pe vremea lui Alexandru al II-lea, domn al Ţării Româneşti (1568-1577), și Petru Cercel (1583-1585), cumpărate în anul 1908 de Ioan Papiniu, de la Constantinopol, pentru Academia Română;
- Actul de donaţie prin care Mihail C. Sutzu oferea 959 de monede antice greceşti Academiei Române.
2.000 de pagini însumează volumele dedicate istoriei Bibliotecii Academiei Române
„Aşa cum Regele Carol I a fost omul providenţial al modernizării României, Ioan Bianu a fost omul providenţial al transformării Bibliotecii Academiei Române într-o instituţie model în peisajul cultural european”, Nicolae Noica, director BAR
Lansarea cărților închinate istoriei Bibliotecii Academiei Române va avea loc astăzi, în aula Academiei Române, începând cu ora 11.00
Unul dintre fiii lui George Bariţiu a oferit Bibliotecii Academiei o copie după Actele dietei de la Alba Iulia din anul 1599, din vremea domniei lui Mihai Viteazul
1887 a fost anul în care D.A. Sturdza a dăruit Bibliotecii Academiei Române un Hrisov cu pecetea domnitorului Ştefan cel Mare, din anul 1490
1902 a fost anul în care Titu Maiorescu a donat Bibliotecii Academiei faimoasa ladă cu manuscrise eminesciene, adevărat şantier de creaţie a marelui poet