Jurnalul.ro Ştiri Externe „Nu lucrez sâmbăta.” L-a concediat șeful după o lună: „Eu sunt șeful aici.” Dar instanța i-a dat dreptate muncitorului

„Nu lucrez sâmbăta.” L-a concediat șeful după o lună: „Eu sunt șeful aici.” Dar instanța i-a dat dreptate muncitorului

de Razvan Voiculescu    |   

Un tânăr muncitor necalificat din Florența a trecut printr-o experiență pe care mulți angajați o recunosc: a semnat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu un program clar, de luni până vineri, patruzeci de ore pe săptămână, și după doar o lună a fost dat afară pentru că nu s-a prezentat sâmbătă la muncă, deși ziua respectivă nu era prevăzută în contract.

Tribunalul Civil din Florența i-a dat însă dreptate. Judecătorul a anulat concedierea, a dispus reintegrarea tânărului la locul de muncă și a obligat firma la plata unei despăgubiri calculate în funcție de ultimul salariu de referință folosit pentru calculul indemnizației de concediere, potrivit La nazione.

Cum a început totul

Tânărul fusese angajat la începutul lunii aprilie ca muncitor necalificat în construcții, cu misiunea de a lucra pe două șantiere, unul în zona Florenței și unul la Pistoia. Un contract stabil, greu de obținut mai ales pentru un tânăr, într-o perioadă în care locurile de muncă sigure devin din ce în ce mai rare. Bucuria a fost însă scurtă: după exact o lună, angajatorul i-a trimis o scrisoare de concediere.

Citește și Jumătate de Italia îl vrea liber, cealaltă jumătate spune că a ucis: Grațiere pentru bijutierul care a ucis doi tâlhari. Președintele Mattarella intervine și limitează puterile ministrului Justiției

Motivul, potrivit muncitorului, a fost refuzul său de a lucra sâmbăta, zi care nu apărea nicăieri în orarul stabilit prin contract. Tânărul a considerat gestul o formă de concediere abuzivă și a decis să conteste decizia în instanță, aducând ca probă o înregistrare audio în care patronul firmei, soțul administratoarei societății, îi vorbea fără menajamente. „Aici comand eu, aici sâmbăta se lucrează. Nu ai venit sâmbătă la muncă, pentru mine s-a terminat, gata, nu mai există contract, îți jur că te-am dat afară”, ar fi spus acesta, conform actelor depuse la dosar.

Citește și Verdict în dosarul tragediei podului Morandi din Genova. Fostul șef al companiei de autostrăzi, condamnat la 12 ani de închisoare

Apărarea firmei și decizia instanței

În fața judecătorilor, reprezentanții companiei au susținut o altă variantă. Potrivit acestora, tânărul fusese angajat special pentru finalizarea lucrărilor de pe cele două șantiere, aflate aproape de final, iar contractul de muncă ar fi indicat clar acest lucru. Firma a argumentat că raportul de muncă a încetat pur și simplu pentru că lucrările s-au terminat.

Judecătorul Carlo Chiriaco nu a fost convins de această explicație. În motivarea sentinței, magistratul a subliniat că angajatul fusese angajat pe perioadă nedeterminată, ceea ce contrazice ideea unei nevoi urgente și temporare de doar câteva săptămâni, așa cum a susținut reprezentantul firmei în timpul procesului. Judecătorul a considerat că, dimpotrivă, angajarea răspundea unei nevoi organizatorice de lungă durată.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile