Jurnalul.ro Ştiri Observator Concluziile unui medic: În 2021 au câștigat frica și neîncrederea, în 2022 să rămâneți în viață!

Concluziile unui medic: În 2021 au câștigat frica și neîncrederea, în 2022 să rămâneți în viață!

Medicul Amin Zahra susține că 2021 a fost un an greu, plin de evenimente, în care au câștigat frica și neîncrederea în evoluție și progres. Specialistul a relatat o parte din evenimentele prin care a trecut în secția ATI și le-a recomandat românilor să se vaccineze și, astfel, să rămână în viață.

Medicul ATI susține că în 2021, în fiecare zi a văzut moartea în jurul său.

„Am avut parte de realizări, dar a fost un an in care am văzut moartea în jurul meu, în fiecare zi! Din păcate s-au pierdut vieți care puteau fi salvate, soluția existentă fiind vaccinarea, care rămâne sigurul scut eficient pentru a ne proteja. Au câștigat frica și neîncrederea în evoluție și progres”, a scris Amin Zahra pe Facebook.

Medicul mai spune că în 2021 a trecut prin numeroase evenimente care l-au impresionat.

„Mi-a rămas în minte o doamnă în vârstă de 70 și ceva de ani care m-a sunat să mă întrebe de soțul ei, iar la final mi-a zis: Știu că este în comă, dar vă rog să-i spuneți că îl iubesc, de 52 de ani trăim împreună. Nu ne-am despărțit nicio zi, iar acum, când el suferă eu nu pot să fiu lângă el”.

Amin Zahra le recomandă românilor să se vaccineze.

„Oameni buni, nu știu ce argumente aveți ca să nu vă vaccinați, însă eu vă pot da 100 ca să o faceți, iar cel mai important este, să rămâneți în viață alături de cei dragi”, este sfatul medicului ATI.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: medic covid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri