Preşedintele Donald Trump a afirmat că „ura nu are loc” în SUA, după ce 29 de persoane au fost omorâte în două atacuri armate care au avut loc în weekend, stârnind acuzaţii că el poartă responsabilitatea acestor evenimente, scrie BBC.
Atacul care a avut loc la un magazin Walmart în El Paso, Texas, a dus la moartea a 20 de persoane, în timp ce alte nouă persoane au murit în timpul unui atac armat în Dayton, Ohio.
Donald Trump a afirmat că „poate trebuie făcute mai multe lucruri” pentru a opri astfel de atacuri.
Criticii spun că preşedintele SUA este o parte din problemă şi fac trimitere la retorica sa antiimigraţie şi opoziţia sa în ceea ce priveşte controlul armelor.
„Aceste lucruri se întâmplă de ani de zile, de ani şi ani se întâmplă în ţara noastră şi trebuie să le oprim.”, a spus Donald Trump. Preşedintele SUA a mers mai departe şi a spus că cei doi atacatori au „probleme mentale”, deşi anchetatorii nu s-au pronunţat încă în privinţa stării mentale a celor doi.