Jurnalul.ro Ştiri Justitie Condamnări RECORD în dosarul Prostituate pentru VIP-uri

Condamnări RECORD în dosarul Prostituate pentru VIP-uri

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a pronunţat, joi, decizia în aşa-numitul dosar "Prostituate pentru VIP-uri', patru dintre inculpaţi fiind condamnaţi la câte 7 ani de închisoare, un fost ofiţer al serviciilor de informaţii implicat în acest caz primind închisoare cu suspendare.

Dacă la Tribunalul Alba liderul grupării, Teodor Şchiop, zis Doru Puşcărie, a primit 8 ani închisoare, în apel, condamnarea i-a fost redusă cu un an. Alţi trei inculpaţi au fost condamnaţi şi ei la câte 7 ani de închisoare de către CA Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Pentru unul dintre inculpaţi, decedat anul trecut, instanţa a dispus încetarea procesului penal.

Potrivit sursei citate, pentru patru inculpaţi, sentinţa a fost de închisoare cu suspendare. Printre aceştia se află şi un fost ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe şi al Serviciului Român de Informaţii, Claudiu Vulpe, zis Fox.

Unul dintre condamnaţi, care s-a sustras urmăririi penale şi pe al cărui nume există un mandat european de arestare preventivă şi mandat de urmărire internaţională, Raul Hancheş (fost Rus) zis Pricu, a primit o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare.

Decizia CA Alba Iulia este definitivă.

Inculpaţii au fost arestaţi în octombrie 2010 şi au fost trimişi în judecată la Tribunalul Alba în februarie 2011, anchetatorii susţinând că cei în cauză făceau parte dintr-o grupare de criminalitate organizată. Ei au fost cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire, sprijinire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj etc.

Potrivit procurorilor, printre clienţii fetelor care au fost obligate de proxeneţi să se prostitueze s-au aflat şi politicieni locali, profesori universitari, medici. Au fost identificate peste 20 de fete care practicau prostituţia în folosul membrilor grupării, printre care şi 10 minore. Fetele erau plasate de membrii grupării, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale, fie la diferite localuri din Alba Iulia şi din alte localităţi din apropiere, fie direct acasă la clienţi. Aceştia se întâlneau cu fetele doar după ce, în prealabil, discutau cu membrii grupării şi conveneau cât trebuie să plătească, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecţi fie direct de la client, fie predaţi de fete.

Potrivit DIICOT, gruparea infracţională a şantajat, la comandă, mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu cocteiluri Molotov asupra locuinţelor a două victime. În unele cazuri, fetele au fost obligate să se prostitueze şi în Italia şi Germania.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri