Dosarul Ferma Băneasa devine pe zi ce trece un studiu de caz. Controversele juridice privind condamnarea inculpaților, dar mai ales motivarea deciziilor judecătorilor din „completul negru” continuă să producă nemulțumiri și îngrijorare în lumea juriștilor. Avocații au inițiat și desfășurat acțiuni de protest și de solidarizare cu Robert Roșu, distins membru al baroului din București, aflat acum în pușcărie. Cazul s-a internaționalizat, reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților, reuniți la Viena, își exprimă îngrijorarea față de încălcarea gravă a drepturilor profesiei în România.
Cazul „Ferma Băneasa” putea fi „reparat” de Înalta Curte de Casație și Justiție în 22 aprilie, când s-au judecat pe fond contestațiile în anulare ale condamnaților. Judecătorii supremi au ratat această șansă, respingând în bloc contestațiile, ei rămân solidari cu colegii lor din „completul negru”, dizolvat acum prin trecerea în rezervă a magistraților Matei Ionuț și Dragomir Florentina. Avocații continuă însă acțiunile pentru apărarea profesiei.
DUPĂ PROTESTE, REZOLUȚII
Jurnalul a relatat în ediția din 15 aprilie acțiunea de solidarizare la nivel național a avocaților. A urmat apoi ședința Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România, care a discutat, potrivit comunicatului reuniunii, „măsurile ce se impun la nivelul UNBR în legătură cu efectele asupra profesiei de avocat a tezelor dezvoltate în considerentele hotărârii din dosarul Ferma Băneasa”. „Opusul ” de sute de pagini redactat de „completul negru” pentru a da poleială juridică deciziilor de condamnare este disecat de profesioniștii în Drept specializați în avocatură. UNBR a stabilit o serie de măsuri, între care menționăm:
*Înființarea unei comisii interdisciplinare, care să aibă drept scop redactarea unui studiu privind analiza tezelor juridice din considerentele hotărârii din dosarul Băneasa, prin raportare la exigențele dreptului la apărare, așa cum se desprind din Constituția României și jurisprudența europeană.
*Înființarea unei comisii pentru cercetarea tuturor actelor de împiedicare a liberului exercițiu al profesiei de avocat, care să devină organism permanent de monitorizare a cazurilor în care exercițiul liber și independent al profesiei de avocat este împiedicat.
*Transmiterea unui memoriu către CSM prin care UNBR să arate că profesia de avocat denunță că o serie de activități obișnuite de reprezentare și consiliere ale avocatului pot fi concepute ca infracțiuni, iar anumite aspecte ale deontologiei profesionale pot fi transferate în spații de răspundere penală, așa cum reiese din unele pasaje cuprinse în motivarea instanței în dosarul Ferma Băneasa.
STATUL DE DREPT, PUS ÎN PARANTEZE
Tonul analizei privind statul de drept din România făcute de reprezentanții organizațiilor profesionale ale avocaților, reuniți la Viena în Conferința președinților europeni, este mult mai drastic. Rezoluția acestui for condamnă practicile de intimidare a avocaților din România cu metode dictatoriale, inadmisibile în statul de drept. Aceste practici sunt descrise astfel în documentul citat:
*Identificarea avocaților cu clienții lor și, prin extensie, cu afilierile politice ale clienților lor sau cu infracțiunile de care aceștia sunt acuzați;
*Acuzarea avocaților pentru „delicte de opinie”, pentru raționamentele juridice pe care le-au avut în vedere în susținerea intereselor clientului și pentru demersurile făcute în exercițiul normal al profesiilor;
*Încălcarea secretului profesional prin convocarea avocaților la audieri în calitate de martori, în dosare îndreptate împotriva clienților lor și prin percheziții abuzive la sediile profesionale, de unde sunt ridicate documente en-gros, chiar dacă nu au legătură cu ancheta;
*Încălcarea principiului egalității de arme privind practica devenită sistematică a transmiterii dosarului cauzei la unitatea de parchet în vederea motivării căilor de atac;
*Acuzarea avocaților care au folosit în exerciții profesionale în fața autorităților hotărâri judecătorești definitive și irevocabile considerate greșite de către procurori;
*Practica motivării cu întârziere a hotărârilor judecătorești, astfel încât persoana condamnată să nu poată exercita calea de atac legală și este împiedicată a se adresa instanțelor internaționale.
Finalul rezoluției de la Viena avertizează toate profesiile juridice față de afectarea exercițiului liber al profesiei de avocat și dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al cetățeanului în România.
„În calitate de reprezentanți ai asociațiilor de avocați din 27 de țări, invităm în primul rând familia juridică lărgită, pe toți colegii noștri avocați, judecători și procurori, să ni se alăture pentru a transmite un semnal puternic că nu vor fi tolerate încălcarea principiilor statului de drept, a drepturilor fundamentale la apărare și la un proces echitabil”
REZOLUȚIA Conferinței președinților organizațiilor profesionale ale avocaților europeni