Jurnalul.ro Ştiri Social Conferință internațională dedicată ultimelor descoperiri din domeniul gerontologiei și longevității

Conferință internațională dedicată ultimelor descoperiri din domeniul gerontologiei și longevității

La nivel mondial, longevitatea și extinderea duratei de viață sunt principalele ținte ale știintei, 2021-2030 fiind declarat, de către Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății, deceniul pentru o îmbătrânire sănătoasă.

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu, împreună cu Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață se alătură demersului comunității științifice internaționale și organizează o nouă conferință dedicată longevității.

Conferința ”Noi abordări privind longevitatea și încetinirea procesului de îmbătrânire”, ajunsă la ediția a II-a, va avea loc online, în perioada 16-17 martie 2022.

Printre experții de renume mondial în gerontologie și longevitate, prezenți la conferință, se numără și un renumit profesor din America, Dr. Hans Diehl, fondatorul primului Institut de Medicină Lifestyle din lume.

Dr. Hans Diehl este profesor de medicina stilului de viață la Universitatea Loma Linda și unul dintre cei mai mari specialiști ai intervenției în stilul de viață, care a dezvoltat un program inovator, pentru a opri și inversa cele mai comune boli cronice ale societății actuale.

”Dovezile epidemiologice arată clar că dietele occidentale induc bolile metabolice bazate pe ateroscleroza și inflamația cronică, ca patologie de bază. Recunoaștem, din ce în ce mai mult, că aceste boli sunt greu de gestionat doar cu medicație. Ca specialitate, Lifestyle Medicine a devenit specialitatea medicală cu cea mai rapidă creștere din Statele Unite. Și își găsește o bază emergentă în peste 40 de țări din întreaga lume, printre care și România”, a declarat Dr. Hans Diehl.

Participarea la conferință este gratuită, înscrierea se face prin completarea unui formular de participare, disponibil pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri