În deschidere, vor susţine scurte alocuţiuni de salut Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al României la Trieste, şi Cristian Luca, reprezentantul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Manifestarea ştiinţifică va fi prefaţată şi moderată de Florica Faur, cadru didactic al Institutului Limbii Române Bucureşti, şi Alessandro Zuliani, titularul catedrei de Limbă şi Literatură Română la Departamentul de Limbi şi Literaturi, Comunicare, Educaţie şi Societate al Universităţii din Udine. Vor susţine prelegeri: Eugen Ciurtin, Director al Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române din Bucureşti, Arhivă pentru toţi: manuscrisele salvate ale lui Mircea Eliade; Roberto Scagno, profesor emerit al Universităţii din Padova, cel mai bun cunoscător din Italia al operei şi personalităţii lui Eliade, editor al operelor sale, va conferenţia despre Prezenţa gândirii şi operei lui Mircea Eliade în cultura română şi italiană de astăzi. La lucrările manifestării ştiinţifice vor participa studenţii de la cursurile de Limba şi Literatura Română ale Universităţii din Udine şi publicul interesat.
Eugen Ciurtin va prezenta „odiseea” arhivei eliadiene din ţară, eforturile întreprinse pentru salvarea şi aducerea acesteia în circuitul ştiinţific. Roberto Scagno va analiza impactul prezenţei gândirii şi operei lui Mircea Eliade în cultura română şi italiană de astăzi, pornind de la cele mai recente lucrări dedicate scrierilor eliadiene şi „coborând” în istorie până în anii primelor apariţii ale lucrărilor sale la editurile italiene. Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade, despre care nu se ştia prea multe după stabilirea definitivă a cărturarului român în străinătate, au fost între timp salvate, donate Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române, unde au fost studiate de un grup de cercetători, cei ce au iniţiat editarea critică a scrierilor eliadiene. Astfel, au fost identificate, datate, descifrate, comparate şi integrate corespunzător, pentru prima dată, în ansamblul operei ştiinţifice şi literare a lui Eliade. Părăsind România la 19 aprilie 1940, reîntorcându-se pentru ultima dată în iulie–august 1942, Mircea Eliade şi-a lăsat la Bucureşti pentru totdeauna întreaga sa arhivă de manuscrise şi nu le-a mai revăzut niciodată. Timp de zeci de ani nu a putut afla dacă s-au păstrat intacte. Alţi zeci de ani, nu s-a ştiut câte din ele au supravieţuit şi ce s-a întâmplat cu ele. Cu o operă publică deja în sute de ediţii şi milioane de exemplare pe toate continentele, autorul însuşi nu mai ştia cu certitudine, câte sute de manuscrise cu zeci de mii de pagini rămăseseră în lăzi şi în saci, la Bucureşti, necitite, nedescifrate, neinventariate de nimeni. Între 1944 şi 1967, Eliade a avut interdicţie de semnătură în România. La 22 octombrie 1981, Eliade îi comunica unui profesor de liceu, cu veleităţi de istoric literar, că îi solicitase surorii sale din Bucureşti să-i permită să studieze arhiva păstrată atunci în patru lăzi de mari dimensiuni şi în peste zece saci conţinând manuscrise, însemnări, scrisori, al căror conţinut nu fusese cunoscut nimănui vreme de aproape jumătate de veac. La moartea surorii lui Eliade, în martie 1989, fiul ei, profesorul Sorin Alexandrescu, i-a oferit temporar, spre păstrare, aceluiaşi dascăl din învăţământul preuniversitar, întreaga arhivă, care altminteri ar fi rămas într-o locuinţă pustie. Nu se cunosc eventuale dispoziţii testamentare pentru donarea arhivei Eliade unei instituţii publice. Din fericire, a fost lansată o campanie publică naţională pentru salvarea arhivei lui Eliade, căreia i s-au alăturat sute de personalităţi academice şi culturale din România şi din străinătate. O parte dintre manuscrise au fost salvate, achiziţionate de Academia Română şi încredinţate Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române în vederea iniţierii unei ediţii critice. O echipă de opt cercetători – Andreea Apostu, Ionuţ Daniel Băncilă, Eugen Ciurtin, Daniela Dumbravă, Octavian Negoiţă, Cătălin Pavel, Vlad Şovărel şi Bogdan Tătaru–Cazaban – a demarat editarea lor critică integrală, în acord cu principiile filologice şi istorice, demers riguros ştiinţific care restituie publicului opere manuscrise aproape centenare.