Jurnalul.ro România inteligentă Conferința Națională „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”

Conferința Națională „Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți”

de Redacția Jurnalul    |   

Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate (AIEPS), Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București (UMFCD) anunță Conferința Națională “Romanian Cyber Care Health – siguranță și încredere pentru pacienți” care va avea loc miercuri 19 iunie 2024, la Palatul Patriarhiei, Sala Colloquium, Strada Patriarhiei, București, ora 10:00. Conferința va fi moderată de Mihaela Tănase, expert comunicare în domeniul sănătății și Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN.

Evenimentul „ROMANIAN CYBER CARE HEALTH – siguranță și încredere pentru pacienți” își propune  să identifice alături de invitații săi,  soluții care facilitează implementarea Directivei NIS2  în sistemul de Sănătate din România.  Autorități de la cel mai înalt nivel,  reprezentanți ai instituțiilor din domeniul Sănătății,  ai instituțiilor responsabile cu implementarea reglementărilor europene actuale  privind  securitatea cibernetică, alături de specialiști în domeniul IT, vor dezbate împreună noile cerințe  și modul în care transpunerea NIS 2  în legislația națională poate crea cadrul  pentru dezvoltarea unui mediu transparent și predictibil  pentru sistemul de Sănătate și  pacienții din România, în condiții de siguranță a  utilizării datelor  informatice.

Conferința este organizată în parteneriat media cu postul de televiziune ANTENA 3 CNN, parte a Intact Media Group și va fi transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro, iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

 

Agendă eveniment

 

09:30 - 10:00 – Welcome coffee și înregistrare participanți

10:00 – 12:00 – PANEL 1: Importanța implementării Directivei NIS 2 în sistemul de Sănătate din România – consolidarea rezilienței cibernetice și protecția datelor sensibile: provocări și soluții

12:00 – 12:30 – Coffee break

12:30 – 14.30 – PANEL 2: Directiva NIS 2 - Oportunitate pentru dezvoltarea unui mediu transparent și predictibil în utilizarea și securitatea datelor informatice din sistemul de Sănătate, în beneficiul pacienților

14.30 – 15.00 – Networking / Lunch

 

Speakeri din partea Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC): 

 

  1. Dan Cîmpean - Director DNSC
  2. Gabriel Dinu – Director Adjunct DNSC
  3. Alina Urs - Coordonator superior securitate cibernetică DNSC

 

Speakeri și participanți invitati:

10:00 – 12:00 – PANEL 1:

  • Marcel Ciolacu, Prim Ministrul României
  • Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății 
  • Marcel-Ioan Bolos, Ministrul Finanțelor
  • Bogdan – Gruia Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
  • Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
  • Cristian Anghel, Expert IT, CATENA
  • Mihai Fugarevici, CEO STADA ROMÂNIA
  • Dinu Gabriel, Director Adjunct Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC)
  • Dr.Farm. Răzvan Prisada, Președinte ANMDM
  • Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga, Rector UMF Carol Davila
  • Conf.Univ.Dr. Diana Loreta Păun, Consilier de Stat, Administrația Prezidențială
  • Cristian Bușoi, Președintele Comisiei ITRE, Parlamentul European
  • Adriana Cotel, Președinte Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate
  • Radu Gănescu, Președinte COPAC
  • Prof.Univ.Dr. Cătălin Răzvan Dobrea, Expert dezvoltare infrastructură educațională ASE
  • Prof.Univ.Dr.Anca Coliță, Manager Institutul Clinic Fundeni
  • Valeriu Gheorghiță, Manager Spitalul Clinic de Urgență prof.Dr. Agrippa Ionescu
  • Acad.Prof.Univ.Dr. Ionel Sinescu, Director Centrul de  Uronefrologie și Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni

12:30 – 14:30 – PANEL 2:

  • Dr. Valeria Herdea, Președinte CNAS
  • Prof.Univ.Dr. A.Streinu- Cercel, Președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României
  • Conf.Univ.Dr. Ștefan Bușnatu, Coordonator  Centrul de Inovație și E-Health (CieH)
  • Dan Câmpean, Director Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică
  • Florin Ciocan, Președintele ANMCS
  • Conf. Univ. Dr. Carmen Orban, Consilier de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului
  • Anca Crupariu, Purtător de cuvânt Colegiul Farmaciștilor din România
  • Dr.Claudiu Ionescu, Șef lucrări UMF Carol Davila
  • Dr. Ana- Maria Nițulescu, Reprezentant Colegiul Medicilor din România
  • Adriana Cotel,  Președinte Asociația pentru Informare, Educație și Prevenție în Sănătate
  • Simona Pavelescu – CEO Human Tech Solutions for Succes ( HTSS)
  • Claudia Oanea – CEO Siemens Healthineers
  • Liviu Popescu, Specialist IT în CNAS
  • Radu Gănescu, Președintele COPAC
  • Alina Urs, Manager Securitate Cibernetică 
  • Dragoș Ionică , Senior Manager in Cyber Risk Advisory, Deloitte România

 

Accesul în locație este pe baza de invitație și confirmare.

Subiecte în articol: Romanian Cyber Care Health
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri