Premierul belgian, Charles Michel, a anunțat, ieri, că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei cu privire la acordul de liber-schimb între UE și Canada (CETA), ceea ce ar deschide calea semnării unui astfel de acord, transmit agențiile internaționale de presă. „S-a ajuns la un acord”, a spus el, la capătul unei noi reuniuni cu diferitele regiuni și comunități lingvistice belgiene.
„Este o veste bună pentru Belgia și Europa. În sfârșit, am ajuns la un acord între belgieni', a declarat, la rândul său, premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette, care se opunea semnării CETA în forma inițială. „Valonia este extrem de fericită că solicitările noastre s-au putut face auzite”, a adăugat el. Documentul urmează să fie trimis acum ambasadorilor celorlalte state membre ale UE și parlamentelor regionale belgiene. Textul va ajunge și pe masa oficialităților canadiene, care urmează să se pronunțe asupra sa înainte ca acordul să poată fi semnat, menționează DPA. Parlamentele regionale ale Belgiei au la dispoziție, până vineri la miezul nopții, să-și dea acordul asupra noului text, a scris Charles Michel pe Twitter. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că nu va lua legătura cu premierul canadian, Justin Trudeau, până la încheierea acestui proces.
Vești bune pentru europeni
„Sunt bucuros pentru veștile bune primite de la premierul Michel. Doar atunci când toate procedurile vor fi finalizate pentru semnarea CETA îl voi contacta pe premierul Justin Trudeau”, a spus Tusk. De câteva zile, guvernul federal belgian încerca să convingă Valonia, regiunea Bruxelles-Capitală și Comunitatea lingvistică franceză din Belgia să revină asupra opoziției lor față de acordul de liber-schimb, care bloca semnarea CETA de către Belgia și, prin urmare, de către întreaga UE.
Spre bucuria europenilor, premierul belgian, Charles Michel, pare să fi reușit deblocarea CETA.