Jurnalul.ro Ştiri Locale Consilierii USR Sector 3 îi cer lui Robert Negoiţă să posteze pe site toate contractele încheiate de Primărie

Consilierii USR Sector 3 îi cer lui Robert Negoiţă să posteze pe site toate contractele încheiate de Primărie

Reprezentanţii Uniunii Salvaţi România în Consiliului Local Sector 3 i-au adresat o scrisoare deschisă primarului Robert Negoiţă, solicitându-i să publice pe site toate contractele încheiate de instituţia pe care o conduce, dar şi de către direcţiile şi firmele aflate în subordinea primăriei. 

"Grupul consilierilor locali USR vă solicită respectarea dreptului cetăţenilor (şi implicit al consilierilor locali) de a avea acces liber la informaţiile de interes public, conform Legii 544/2001, precum şi asigurarea unui proces bugetar transparent şi deschis în baza art. 8 din Legea nr. 273/2006 şi a Ordinului nr. 20/2016. Ca măsură imediată, vă solicităm ca, începând cu 1 ianuarie 2017, să faceţi publice, prin postarea pe site-ul primăriei, toate contractele şi amendamentele încheiate de către primărie, precum şi de către direcţiile şi firmele aflate în subordinea primăriei şi a Consiliului Local precum şi plăţile aferente acestora", se arată în scrisoarea respectivă. 

Consilierii USR apreciază că Primăria Sectorului 3 este "una dintre cele mai opace administraţii locale, ce îngrădeşte dreptul cetăţenilor de acces la informaţiile privind cheltuirea banilor publici", în condiţiile în care primăriile din Sectorul 2, Oradea sau Bacău publică plăţile pe site-urile proprii, iar Primăria Cluj a iniţiat chiar un buget participativ. 

"Bugetul de peste un miliard de lei al Sectorului 3 este prezentat chiar şi acum, în 2017, într-un format închis, extrem de greu de citit şi de înţeles de către cetăţeni, adică de către cei care contribuie, prin taxe şi impozite, la formarea acestuia. De asemenea, bugetele direcţiilor şi firmelor aflate în subordinea primăriei şi a consiliului local, precum şi lista cu priorităţile şi principalele investiţii planificate de primărie în acest an, lipsesc sau nu sunt făcute publice", au menţionat consilierii locali USR. 

Aceştia au reamintit că în şedinţa din 26 ianuarie a Consiliului Local Sector 3, Robert Negoiţă a anunţat că primăria lucrează de doi ani la transparentizare şi că estimează că este necesar încă "un an şi ceva" pentru finalizarea acestui proces. 

"Grupul consilierilor locali USR vă sprijină în acest proces, iar primul pas a fost votarea propunerii de înfiinţare a Direcţiei de Management Informaţional şi Tehnologia Informaţiei, direcţie ce are în componenţă 25 de persoane dedicate procesului de informatizare şi transparentizare a primăriei. Totuşi, vă amintim că în calitate de consilieri locali am solicitat încă din vara anului 2016 documentele publice privind autorizaţiile şi costurile referitoare la lucrările de pavare a spaţiului verde realizate în sector. Nu le-am primit nici până acum, deşi avem o decizie judecătorească favorabilă din 08.12.2016. În loc să fie consecventă cu principiile de transparenţă enunţate de dumneavoastră şi să publice datele cerute, Primăria pe care o conduceţi a făcut recurs, refuzând în continuare să transparentizeze aceste cheltuieli de la buget", se mai arată în scrisoarea respectivă. 

Consilierii USR au menţionat că au solicitat contractul pe care Primăria Sector 3 l-a încheiat cu firma Rosal Grup pentru serviciile de salubrizare şi deszăpezire, dar nu l-au primit în termenul legal de 30 de zile. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri