Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consiliul Concurenţei analizează preluarea Valahia Gaz de către AIK Energy

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Valahia Gaz de către AIK Energy

 Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care AIK Energy LTD preia compania Valahia Gaz SRL, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Părţile implicate în operaţiunea de concentrare economică sunt active în sectorul gazelor naturale, desfăşurând activităţi de furnizare de gaze naturale în regim concurenţial, sector supervizat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.

AIK Energy desfăşoară activităţi precum: extracţia gazelor naturale, comercializarea angro cu electricitate, comercializarea angro cu gaze naturale, vânzarea en-gros de ţiţei şi produse petroliere. În România, activitatea AIK se desfăşoară printr-un sediu secundar - AIK Energy LTD - sucursala Bucureşti, care are ca obiect principal de activitate comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte.

Valahia Gaz are ca principal obiect de activitate comercializarea combustibililor gazoşi prin conducte.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri