Jurnalul.ro Ştiri Justitie Constanţa: Cererea de eliberare condiţionată a lui Miron Mitrea, respinsă definitiv

Constanţa: Cererea de eliberare condiţionată a lui Miron Mitrea, respinsă definitiv

Tribunalul Constanţa a respins joi cerea de eliberare condiţionată a fostului demnitar PSD Miron Mitrea, care execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, începând din februarie 2015. Decizia magistraţilor constănţeni este definitivă.

Fost parlamentar şi ministru PSD, Miron Mitrea a fost condamnat definitiv şi irevocabil în 2015, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Fostul demnitar PSD a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui demnitarului.

Miron Mitrea a solicitat Judecătoriei Medgidia, pe 28 ianuarie, eliberarea condiţionată, după executarea unui an de zile din pedeapsă. Acţiunea a fost respinsă pe 10 februarie, iar pe 17 martie, Tribunalul Constanţa a respins şi ultima contestaţie formulată de Mitrea faţă de respingerea cererii de eliberare condiţionată, după executarea a jumătate din pedeapsă. AGERPRES

Subiecte în articol: miron mitrea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri