Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Constanţa, mai puternică decât tot restul Regiunii SE la un loc

Constanţa, mai puternică decât tot restul Regiunii SE la un loc

de Cristian Anton    |   

Regiunea de Dezvoltare Sud- Est este a doua ca mărime din cele opt existente în România, alcătuită din judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Regiunea are peste 2,5 milioane de locuitori şi o structură etnică foarte variată, cu importante comunităţi de romi, turci, tătari, lipoveni şi greci. Circa 40% din populaţie lucrează în agricultură, deşi există aici câteva din cele mai importante obiective industriale din România: Centrala Nucleară Cernavodă, combinatul Arcelormittal, rafinăria Petromidia, Insula Mare a Brăilei, Portul Constanţa etc.

Regiunea SE avea anul trecut 525.000 de angajaţi şi un salariu mediu net lunar de 1.762 lei. Cei mai mulţi angajaţi activau în judeţul Constanţa - 171.900, urmat, la mare distanţă, de Galaţi, cu 108.200. Decalajul faţă de celelalte judeţe este uriaş: Buzău - 82.800 angajaţi, Brăila - 62.900, Vrancea- 54.500 şi Tulcea - 44.300. Diferenţele sunt mai mici atunci când vorbim de salariul mediu net: Constanţa- 1.894 lei, Galaţi - 1.782 lei, Tulcea - 1.741 lei, Buzău - 1.660 lei, Brăila - 1.640 lei şi Vrancea - 1.617 lei.

În Top 3 naţional la şomaj

Regiunea SE avea anul trecut o rată a şomajului de 6,5%, a doua cea mai ridicată din toate cele opt regiuni (Regiunea Sud-Vest Oltenia are o rată de 8,1%), la distanţă enormă de Regiunea Bucureşti- Ilfov, cu o rată a şomajului de doar 1,6%. După cum era de aşteptat, judeţul Constanţa stă cel mai bine, cu o rată a şomajului de 3,5%, aproape jumătate din media regiunii. Din nou, diferenţele sunt uriaşe faţă de liderul incontestabil al regiunii: Tulcea, şomaj de 5,3%, Vrancea - 5,6%, Brăila- 6,8%, Buzău - 9,3% şi Galaţi - 9,5%. Procentele de şomeri din Buzău şi Galaţi sunt printre cele mai mari din România, doar judeţele Teleorman, cu o rată a şomajului de 11,1% şi Vaslui, cu 11,4% stând mai prost la acest domeniu.

Epicentrul naval al ţării

În Regiunea SE este concentrată aproape întreaga industrie navală a României. Pe lângă Portul Constanţa, al patrulea din Europa, mai sunt porturile din Mangalia, Midia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Sulina. De asemenea, avem aici Canalul Dunăre- Marea Neagră, dar şi aeroporturile de la Mihail Kogălniceanu, Tulcea, Tuzla şi Buzău.

 

Discrepanţe uriaşe

Ca performanţe economice, Constanţa îşi zdrobeşte vecinii din regiune. Practic, raportat la PIB, judeţul de la malul mării produce aproape cât toate celelalte cinci judeţe la un loc. Constanţa a avut anul trecut un PIB de 37,8 mld lei, în timp situaţia celorlalte a fost următoarea: Brăila - 7,9 mld; Buzău - 10 mld; Galaţi - 14,3 mld; Tulcea - 5,8 mld; Vrancea - 7,6 mld. PIB-ul întregii regiuni s-a ridicat la 83,7 mld, al patrulea ca mărime din cele opt regiuni.

 

Brăila

Economia Brăilei este preponderent agrară, nu mai puţin de 84% din suprafaţa judeţului constituind-o terenurile agricole. Insula Mare a Brăilei este cea mai mare exploataţie agricolă din UE. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în 2016 funcţionau în judeţ 14.860 de firme.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Agricost SA- 0,36/0,38

  2. Comision Trade SRL- 0,46/0,34

  3. TMB Trading SRL- 0,08/0,25

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. Vard SA- 1.680/1.390

  2. Agricost SA- 924/917

  3. Compania de Utilităţi Publice Dunărea SA- 811/831

 

Buzău

Economia judeţului Buzău este susţinută, în principal, de industria uleiurilor de gătit şi a cărnii de pasăre, dar există activităţi şi în industria grea, prin companii precum Voestalpine sau Ductil. Conform datelor ONRC, în judeţul Buzău funcţionează 20.107 firme.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Bunge România SRL- 1,3/1,3

  2. Bunge Danube Trading SRL- 0,86/0,64

  3. Aaylex Prod SRL- 0,43/0,47

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. Romcarbon SA- 786/885

  2. London Fashion SRL- 838/817

  3. Aaylex Prod SRL- 827/803

 

Constanţa

Economia Constanţei este una din cele mai puternice din România. Cel mai mare port la Marea Neagră, Centrala Nucleară de la Cernavodă, rafinăria Petromidia, industria navală, cele zece staţiuni turistice unde sunt concentrate aproape o treime din totalul locurilor de cazare din ţară, constituie tot atâtea centre majore de dezvoltare. Judeţul are 43.981 de firme active.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Rompetrol Rafinare SA- 9,8/8,7

  2. Ameropa Grains SA- 2,3/2,6

  3. Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) SA- 2/2

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. DMHI SA- 2.585/2.389

  2. RAJA SA- 2.032/2.091

  3. Polaris M Holding- 1.454/1.411

 

Galaţi

Galaţi este centrul siderurgiei româneşti. O pondere importantă o au şi fabricarea materialelor de construcţii, industria navală şi agricultura. Cea mai mare parte a economiei judeţului depinde însă de combinatul Arcelormittal. În Galaţi funcţionează 23.699 de firme.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Arcelormittal SA- 3,8/3,4

  2. Arabesque SRL- 1,5/1,5

  3. Mairon SA- 0,9/0,8

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. Arcelormittal SA- 6.379/6.006

  2. Arabesque SA- 2.603/2.844

  3. Şantierul Naval Damen SA- 2.511/2.253

 

Tulcea

Economia judeţului Tulcea se bazează pe industria metalurgică şi construcţia de nave, industria alimentară şi agricultură. Turismul creşte de la an la an, Delta Dunării reprezentând una din destinaţiile de referinţă ale României la nivel mondial. La sfârşitul anului trecut, funcţionau în judeţ 11.892 de firme.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Alum SA- 0,63/0,55

  2. Vard SA- 0,8/0,33

  3. Cambela Prod SRL- 0,15/0,28

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. Vard SA- 3.339/2.503

  2. Alum SA- 698/711

  3. Carniprod SRL- 480/504

 

Vrancea

Economia judeţului Vrancea este dominată de industria hârtiei, cea textilă şi de confecţii. Chiar dacă aici există cel mai mare producător de vinuri din România, Vincon Vrancea SA, acesta nu a reuşit să intre în top 3 al firmelor din judeţ. În Vrancea funcţionează 14.806 firme.

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld.lei) 2015/2016

  1. Vrancart SA- 0,21/0,22

  2. Pandora Prod SRL- 0,19/0,19

  3. Comcereal SA- 0,10/0,16

Top 3 firme după numărul de angajaţi 2005/2016

  1. Artifex SRL- 1.344/1.343

  2. Roşca-Conf SRL- 999/970

  3. Pandora Prod SRL- 835/949

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri