Primăria Constanţa a anunţat activarea comandamentului pentru situaţii de urgenţă, autorităţile fiind pregătite să intervină cu 42 de echipe, peste 20 de utilaje, precum şi cu 1.000 de saci cu nisip, în condiţiile în care prognoza meteo indică precipitaţii intense şi vânt în rafale.
"Primăria Municipiului Constanţa a convocat comandamentul împreună cu SC RAJA SA, RATC, E-Distribuţie Dobrogea, Confort Urban, ISU Dobrogea, Poliţia Locală, Direcţia Servicii Publice şi Protecţia Civilă. Astfel, 42 de echipe sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o impune, cu 16 autospeciale, 3 buldoexcavatoare, 6 echipe cu motopompe, o macara, o maşină cu braţ hidraulic, 1.000 de saci cu nisip şi ţapinari", a transmis administraţia locală.
Cetăţenii sunt rugaţi să evite, printre altele, să se adăpostească sub copaci, stâlpi, panouri publicitare ori imobile aflate în construcție. Conducătorii auto trebuie să nu oprească ori să staționeze în dreptul copacilor de pe marginea drumului.
Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa - 0241/550055; Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală - 0241/484205 sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142; Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă - 0737552271.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, începând de vineri dimineaţă, vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse vor cădea ploi care pot fi şi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice. Prin cumulare, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 - 35 l/mp, izolat 40 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu rafale în general de 45 - 55 km/h, temporar peste 60 km/h pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 18 grade, iar cele minime între 9 şi 13 grade.