Scenariile de funcționare de la șase unități de învățământ din Constanța au fost schimbate, joi, printr-o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Mai multe clase vor fi trecute în scenariul roșu.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanța, CJSU a votat în unanimitate trecerea din scenariul 2 în scenariul 3 a unei clase a II-a și două clase a VI-a din Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța, ca urmare a confirmării unui caz în rândul elevilor, respectiv unui caz în rândul cadrelor didactice.
Măsura va fi valabilă până în 9 octombrie pentru clasa a II-a și până în 13 octombrie pentru cele două clase a VI-a.
„De asemenea, tot în Școala «Mihai Viteazul» Constanța, trei clase a III-a vor trece din scenariul 3 în scenariul 2 de funcționare. O altă schimbare din scenariul 3, în scenariul 2, va intra în vigoare mâine, 02 octombrie a.c., pentru o clasă a V-a din aceeași școală. Cele două modificări de scenarii au fost hotărâte ca urmare a încheierii perioadei în care au fost suspendate cursurile «față în față»”, se arată în comunicat.
Tot de la scenariul 3 la 2 vor trece Grădinița cu Program Normal nr. 11 Medgidia, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și efectuarea recepției. dar și Școala Gimnazială nr. 8, pentru două clase a II-a, și Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu”, pentru o clasă a II-a.
Grădinița cu Program Normal „Piticot” din Medgidia trece din scenariul 3 în scenariul 1 de funcționare, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. La fel se va întâmpla și la Grădinița cu Program Normal și Prelungit „Colibri” Constanța, pentru grupa mică.
(sursa: Mediafax)