Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Construcții împotmolite. Ultimul loc din UE

Construcții împotmolite. Ultimul loc din UE

de Valentin Gros    |   

Sectorul construcțiilor a încheiat luna noiembrie 2020 cu rezultate slabe, dar aceasta după o perioadă destul de îndelungată de creșteri accelerate. Specialiștii din domeniu arată că una dintre cauzele scăderii o reprezintă faptul că la unele lucrări acordarea de fonduri a fost înghețată.

Producția în construcții a scăzut în România, în noiembrie 2020 față de luna anterioară, cu -4,9%. Este cel mai puternic declin înregistrat de o țară UE, conform datelor Eurostat. Pe al doilea loc din acest punct de vedere se află Spania, dar cu o diminuare mult mai slabă (-1,4%), urmată de Belgia (-0,9%), Polonia (-0,7%) și Bulgaria (-0,5%). De altfel, numai aceste cinci țări membre au consemnat scăderi în noiembrie comparativ cu octombrie. Media spațiului comunitar indică un plus de 1,2%. Cele mai accentuate creșteri au fost raportate de Slovenia (12,2%), Ungaria (12%), Slovacia (7%), Franța (3,7%), Portugalia (1,6%).

Dacă ne raportăm la aceeași lună a anului precedent, vom observa că producția în construcții a crescut în România cu 9,3%, în noiembrie 2020 față de noiembrie 2019. După acest criteriu stăm mult mai bine decât media UE, care a coborât cu -1,1%. Un avans mai mare decât țara noastră a înregistrat, între cele două perioade comparate, numai Slovenia (18,4%). Dintre țările care au raportat date la Eurostat până în prezent, mai consemnează majorări doar Ungaria (5,1%), Germania (3%), Olanda (0,3%). Cele mai severe declinuri au înregistrat Spania (-13,1%), Belgia (-9,3%), Slovacia (-8,8%) și Cehia (-8,4%).

 

Blocări de fonduri la îmbunătățirile funciare

Producția în construcții din România a avut patru luni de majorări substanțiale, în raport cu perioada similară din anul anterior: 13,3% în iulie, 13% în august, 18,6% în septembrie și 20,7% în octombrie. „Lunile anterioare bune au reprezentat un motiv de scădere în noiembrie”, a declarat pentru Jurnalul Laurențiu Plosceanu, președinte la Asociaţiei Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). Astfel, se ajunsese la un nivel destul de înalt, de unde nu putea urma decât o diminuare. Pe de altă parte însă, declinul din noiembrie a fost și „un efect al suspendării de finanțări pe proiecte, în principal în domeniul îmbunătățirilor funciare”, a explicat Plosceanu. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri