Jurnalul.ro Ştiri Observator Containere cu 110 tone de deșeuri, descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea

Containere cu 110 tone de deșeuri, descoperite în Portul Constanţa Sud Agigea

Polițiștii din Garda de Coastă au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea patru containere ce conțineau 110 tone de deșeuri de cauciuc, care urmau să fie exportate în Thailanda.

Polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au descoperit joi patru containere cu cauciuc nevulcanizat, care urmau să fie exportate în Thailanda de o firmă din județul Olt.

În urma verificărilor efectuate, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate de fapt 110 tone de deşeuri de cauciuc, marfă care nu corespundea cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.

A fost luată măsura nepermiterii efectuării exportului și returnarea la societatea exportatoare, deoarece mărfurile sunt deșeuri.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: containere deșeuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri