Poet, moralist, eseist și jurnalist, Antoine Rivaroli, zis conte de Rivarol, a fost născut la Bagnols-sur-Cèze, în 26 [6?] iunie 1753 și a murit la Berlin, în 11 [13?] aprilie 1801). Să-l re-cunoaștem!
Născut într-o familie nu foarte înstărită, Rivarol va fi influențat, în copilărie, de tatăl său, Jean Rivarol, hangiu cultivat, cunoscător de istorie veche și literatură, care pretindea a fi urmașul unei familii nobile din Piemont (mai târziu, și Antoine își va construi o genealogie imaginară, când, după ce i se interzice să abuzeze de numele cavalerului de Parcieux, se va numi conte de Rivarol). Studiile la Bagnols sunt urmate de intrarea la Seminarul „Sainte-Garde” din Avignon, de unde „frumosul abate” preferă să plece, pe jos, la Paris, pentru a face carieră. „În 1777, prietenul său, Michel de Cubières, îl introduce în saloanele mondene din Paris, iar «contele» Rivarol, spiritual, va străluci prin replici întotdeauna inteligente și malițioase, care-i atrag simpatii și, mai ales, antipatii. Intră în societatea celebrilor d’Alembert, Buffon, Diderot și Voltaire, la îndemnul acestuia din urmă începând să transpună în franceză Infernul lui Dante, fără a reuși însă o traducere remarcabilă. Colaborează pentru scurt timp la Le Mercure de France și se căsătorește cu englezoaica Louise Mather-Flint, pe care o va părăsi după nașterea fiului lor, Raphaël”, amintea cercetătoarea Corina Sandu într-o biografie dedicată „Contelui” (Dicționarul scriitorilor francezi, Polirom, 2012).
Recompensat cu Premiul Academiei din Berlin
Dar să facem loc legendei: „În 1784, lui Antoine i se oferă ocazia să-și expună observațiile într-un domeniu studiat îndelung, prin Discours sur l’universalité de la langue française (Discurs despre universalitatea limbii franceze), cu care obține Premiul Academiei din Berlin. După ce ironizase, mai ales în salonul doamnei Geoffrin, personalitățile vremii, își sporește numărul inamicilor personali prin publicarea unei «panorame satirice a vieții literare a timpului»: Le Petit Almanach de nos grands hommes (Micul Almanah al oamenilor mari) (1788). În același an, se lansează într-o polemică de ordin filosofic și religios cu Necker, după ce acesta publicase De l’importance de la morale et des opinions religieuses (Despre importanța moralei și a opiniilor religioase). Ca demn urmaș al lui Voltaire, Rivarol afirmă distincția dintre morală și religie și se face apărător al cultelor doar pentru că astfel se poate păstra o stare de lucruri deja dobândită, necesară echilibrului națiunilor. Odată cu izbucnirea Revoluției de la 1789, ia atitudine în fața noului regim instaurat, prin articolele polemice din Le Journal politique et national creat de abatele Sabatier de Castres; va condamna Revoluția, care nu poate fi benefică societății, afirmând că salvarea țării constă în stabilitatea ce nu exclude progresul. Același ton antirevoluționar și promonarhist îl adoptă și în articolele din revista Les Actes des Apôtres, în care se străduiește să respecte relația obiectivă dintre fenomenele sociale, mereu interesat să se afle în centrul evenimentelor”.
Rivaroliana
În completare: „După ce își scandalizează din nou confrații și amuză cititorii cu Petit Dictionnaire des grands hommes de la Révolution (Mic dicționar al oamenilor mari ai Revoluției) (1790), în 1792 decide să părăsească scena agitată a vieții pariziene (după ce, ca monarhist moderat și lucid, va aproba condamnarea suveranului care «și-a meritat nefericirea pentru că nu a știut să-și facă meseria de rege») și se refugiază la Ostende, în Belgia. Suportând cu greu regimul exilului, va pleca apoi la Bruxelles, de unde va scrie Lettre à la noblesse française au moment de sa rentrée en France (Scrisoare către nobilimea franceză, în momentul întoarcerii sale în Franța) (1792) și-și va urma peregrinările la Rotterdam și Londra. Ajuns în cele din urmă la Hamburg, începe să lucreze la un dicționar al limbii franceze, dar, epuizat - contemporanii îl vor acuza de lenevie -, nu reușește să redacteze decât un Discurs preliminar, cunoscut sub titlul De l’homme, de ses facultés intellectuelles et de ses idées premières et fondamentales (Despre om, despre facultățile sale intelectuale și despre ideile sale principale și fundamentale) (1797). Va muri la Berlin, bolnav, departe de Franța și de Paris, afirmând: «Parisul este elementul meu și mă tem că nu-l voi mai revedea». Multe dintre replicile sale spirituale vor fi adunate într-un volum apărut postum, Maximes et pensées, anecdotes et bons mots (Maxime și cugetări, anecdote și cuvinte de duh), cugetări numite mai târziu Rivaroliana și care au asigurat trecerea în posteritate a autorului”.
Trei întrebări despre limbă
Comentarii critice: „Despre Rivarol s-a spus că, în literatură, a fost elevul perfect al lui Voltaire, prin arta de a se evidenția în conversație prin replica promptă și strălucită, prin formulele pertinente și epigramele întotdeauna la obiect. Clasic în gândire și modern prin stil, Rivarol debuta pe scena literaturii de la sfârșitul secolului Luminilor printr-o lucrare de gramatician, încununând preocupările sale anterioare axate pe esența limbajului și natura limbii. Discours sur l’universalité de la langue française a fost scris ca urmare a unei inițiative in lingua gloria a Academiei din Berlin, care adresa concurenților următoarele trei întrebări: «Ce face ca limba franceză să fie limba universală a Europei?»; «Prin ce merită limba franceză această prerogativă?»; «Se poate presupune că o va păstra?». Rivarol adoptă metoda științifică și deterministă, prin care afirmă superioritatea limbii franceze între celelalte limbi europene, nu atât din rațiuni politice, cât mai ales pentru utilizarea ei ca instrument de comunicare privilegiat, prin natura și istoria evoluției sale și prin structura ei. Calitatea de bază a limbii franceze constă - afirmă Rivarol - în faptul că exclude a priori confuzia și ambiguitatea: «Ceea ce nu este clar nu este franțuzesc». În ciuda unor exagerări datorate înflăcărării sale pentru limba natală - împătimire care îl face să afirme despre limba engleză că posedă «forme servile […] care o fac mai puțin aptă pentru conversație decât limba franceză» -, Rivarol va fi premiat pentru că lucrarea sa încearcă să sintetizeze și să subordoneze subiectului abordat cuceririle intelectuale ale secolului, în domenii ca geografia, diplomația, filologia”.
Săgeți
Rivarol va găsi destul de repede modalitatea de a îmbina preocupările literare cu tonul care i se potrivea cel mai bine în Le Petit Almanach de nos grands hommes, în care el și colaboratorii săi porneau de la două constatări: „Franța nu mai știe să râdă” și „este injust ca literatura franceză, atât de bogată, să fie redusă la câteva nume cunoscute”. „Operă satirică, Almanahul va fi o istorie literară à rebours, prilej pentru Rivarol de a-și ironiza confrații: Beaumarchais este «veteran al literaturii fără importanță, salvat de la uitare nu de operele sale, ci de vârsta lui»; articolul despre Rétif de la Bretonne se rezumă la «Vezi dl Mercier», iar articolul Mercier, la «Vezi dl Rétif de la Bretonne». Rivarol va încerca să atingă succesul Almanahului cu Petit Dictionnaire des grands hommes de la Révolution. Cele treizeci și șase de portrete prezentate în ordine alfabetică și precedate de o epistolă ironică dedicată doamnei de Staël au ca scop explicit «inventarul oamenilor de seamă din fiecare specie, care dintr-o monarhie liniștită au făcut o republică atât de strălucită». Procedeul adoptat de autor - demn urmaș al lui Voltaire - constă în elogierea a ceea ce dorea să condamne ca ridicol și absurd, scriind, de pildă, despre Mirabeau: «Acest om important a simțit destul de repede că și cea mai mică virtute l-ar fi putut opri pe drumul gloriei și, până azi, nu și-a permis nici una»”. Fanfaron și clovn, „Contele”, dar amuzant.
Denunțarea fanatismelor ideologice
Cariera de scriitor a lui Rivarol avea să se încheie printr-o lucrare «serioasă», mergând în continuarea Discursului despre universalitatea limbii franceze: proiectul său pentru un dicționar al limbii, care nu se concretizează decât într-un Discurs preliminar. „Într-un discurs inegal ca valoare - conchidea cercetătoarea Corina Sandu -, Rivarol încearcă să definească natura limbajului și să stabilească originea cuvântului, făcând apel la o analiză filosofică prea complicată și la noțiuni ale filosofiei lui Condillac. În paginile sale va trece în revistă noțiuni fundamentale ca «timp», «divinitate», «spațiu», «rațiune», «adevăr», «facultăți intelectuale», îngemănând observațiile asupra realității cu remarci moraliste. Sfârșitul lucrării se constituie într-o critică adusă filosofilor vremii sale, care au condus revoluționarii spre o tabula rasa a societății, instituind o ordine socială după o viziune abstractă; astfel, Rivarol denunța anticipat – și acesta este meritul său subliniat de Ernst Jünger - «toate fanatismele ideologice, toate terorile secolului XX»”.
Opera
Discours sur l’universalité de la langue française (1784); Le Petit Almanach de nos grands hommes (1788); Petit Dictionnaire des grands hommes de la Révolution (1790); Lettre à la noblesse française au moment de sa rentrée en France (1792); De l’homme, de ses facultés intellectuelles et de ses idées premières et fondamentales (1797); principalele ediții: Œuvres complètes, ed. Fayolle și Chênedollé, 1808; Maximes, pensées et paradoxes, suivis de De l’universalité de la langue française, Lettre à M. Necker, Esprit de Rivarol, prez. P.H. Simon, Club du Libraire, 1962; Les Plus Belles Pages, ed. J. Datourd, 1963; Œuvres complètes, Slatkine Reprints, 1968; traduceri: Discurs despre universalitatea limbii franceze (trad. Eugen Munteanu), Iași, 2003; Maxime și aforisme (trad. Dan Ungureanu), Timișoara, 2008.
Ceea ce nu este clar nu este franțuzesc. - Antoine Rivaroli, zis conte de Rivarol, poet și moralist
48 de ani a trăit Antoine Rivaroli, zis conte de Rivarol. A murit departe de Franța natală, la Berlin.
Ca demn urmaș al lui Voltaire, Rivarol afirmă distincția dintre morală și religie și se face apărător al cultelor doar pentru că astfel se poate păstra o stare de lucruri deja dobândită, necesară echilibrului națiunilor. - Corina Sandu, cercetătoare
Franța nu mai știe să râdă. - Antoine Rivaroli, zis conte de Rivarol, poet și moralist
Rivarol a denunțat anticipat - și acesta este meritul său subliniat de Ernst Jünger - «toate fanatismele ideologice, toate terorile secolului XX». - Corina Sandu, cercetătoare