Procedura, aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, stabilește calendarul, regulile de vizualizare și pașii care trebuie urmați în situațiile în care apar erori de scanare sau de identificare a lucrărilor.
Rezultatele inițiale ale examenului vor fi afișate marți, 7 iulie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi începe și etapa de vizualizare a lucrărilor și de depunere a contestațiilor.
Când pot fi vizualizate lucrările la Bacalaureat 2026
În sesiunea iunie-iulie 2026, candidații pot depune cererile pentru vizualizarea lucrărilor pe 7 iulie, între orele 14:00 și 17:00.
Tot pe 7 iulie, între 17:00 și 18:00, elevii vor putea consulta lucrările și, dacă doresc, vor putea depune contestații.
Procesul continuă și pe 8 și 9 iulie, între 09:00 și 17:00, conform programului afișat de fiecare centru de examen.
Perioada și locațiile unde se depun cererile și se consultă lucrările vor fi afișate atât la avizierele centrelor de examen, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare.
Cum se desfășoară vizualizarea lucrărilor
Fiecare candidat își va consulta lucrarea individual, în prezența unei persoane desemnate de comisia de examen. Elevii minori pot fi însoțiți de un părinte sau de reprezentantul legal.
Lucrările vor fi afișate cu ajutorul videoproiectoarelor, tablelor inteligente sau al altor dispozitive similare.
În sala de vizualizare este interzisă folosirea telefoanelor mobile sau a oricărui dispozitiv de înregistrare audio ori video.
De asemenea, profesorii sau persoanele desemnate nu au voie să ofere explicații privind modul în care a fost evaluată lucrarea.
Ministerul Educației precizează că vizualizarea are strict caracter informativ și nu reprezintă o recorectare a lucrării.
După consultare, fiecare candidat va semna un document prin care confirmă că și-a vizualizat lucrarea.
Vizualizarea nu obligă elevul să depună contestație
Consultarea lucrării nu înseamnă automat și contestarea notei.
După ce își vede lucrarea, fiecare elev decide dacă solicită sau nu reevaluarea acesteia.
În cazul în care depune contestație, candidatul trebuie să semneze o declarație prin care confirmă că știe că nota finală poate fi modificată atât în plus, cât și în minus.
Ce se întâmplă dacă elevul primește lucrarea altui candidat
Procedura stabilește și pașii care trebuie urmați dacă un elev constată că lucrarea afișată nu îi aparține.
În această situație, comisia verifică dacă s-a produs o inversare între lucrările a doi candidați și solicită Comisiei Naționale de Bacalaureat deblocarea aplicației informatice pentru corectarea situației.
Ambii candidați implicați sunt informați de urgență și primesc posibilitatea de a-și vizualiza lucrarea corectă și de a depune contestație.
Ce se întâmplă dacă lipsesc pagini din lucrare
Dacă elevul observă că lucrarea este incompletă sau lipsesc pagini, comisia județeană verifică sesizarea.
În cazul în care problema se confirmă, lucrarea este scanată din nou integral și reîncărcată în platforma de evaluare digitalizată.
Aceeași procedură se aplică și dacă lucrarea unui candidat nu a fost scanată, iar în sistem a fost încărcată de două ori lucrarea altui elev.
După remedierea situației, candidatul poate consulta din nou lucrarea și poate decide dacă depune contestație.
Calendarul contestațiilor la Bacalaureat 2026
Sesiunea iunie-iulie
- 7 iulie, până la ora 12:00 – afișarea rezultatelor inițiale;
- 7 iulie, 14:00-17:00 – depunerea cererilor pentru vizualizarea lucrărilor;
- 7 iulie, 17:00-18:00 – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 8-9 iulie – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor, între orele 09:00 și 17:00;
- 9-10 iulie – soluționarea contestațiilor;
- 13 iulie – afișarea rezultatelor finale.
Cum se desfășoară sesiunea din august
Pentru sesiunea august 2026, procedura este similară:
- 10 august – afișarea programului și a locațiilor pentru vizualizarea lucrărilor;
- 18 august, 14:00-17:00 – depunerea cererilor de vizualizare;
- 18 august, 17:00-18:00 – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 19-20 august, între 09:00 și 17:00 – continuarea vizualizării lucrărilor și depunerea contestațiilor, conform programului stabilit de fiecare centru de examen.
Noua procedură urmărește creșterea transparenței procesului de evaluare și le oferă candidaților posibilitatea de a lua o decizie informată înainte de a solicita reevaluarea lucrărilor.