Jurnalul.ro Ştiri Externe Contribuţia Germaniei la bugetul multianual al UE, majorată cu 42%

Contribuţia Germaniei la bugetul multianual al UE, majorată cu 42%

Contribuţia Germaniei la bugetul Uniunii Europene va creşte cu 42%, au declarat luni surse din cadrul Guvernului de la Berlin citate de publicaţia Die Welt.

Bugetul Uniunii Europene în perioada 2021-2027 urmează să ajungă la nivelul de 1.100 de miliarde de euro, iar Bruxellesul aşteaptă ca Germania să aibă o contribuţie mai mare.

Liderii statelor europene şi ai instituţiilor UE se vor reuni vineri, prin videoconferinţă, pentru a discuta despre noul proiect bugetar multianual şi despre planul de asistenţă financiară în scopul redresării economice propus de Comisia Europeană, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Conform unor surse din cadrul Guvernului Angela Merkel, contribuţia Germaniei la bugetul Uniunii Europene va creşte cu 13 miliarde de euro (42%) începând din 2021.

În ultimii ani, Germania a avut în medie o contribuţie bugetară de 31 de miliarde de euro.

Contribuţiile statelor membre UE la bugetul multianual comunitar ar urma să fie de aproximativ 1,075% din valoarea PIB-ului din 2018.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: contributia germaniei la ue
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri