Jurnalul.ro Ştiri Social Controale rutiere. Circa 900 de permise auto au fost reținute în 24 de ore

Controale rutiere. Circa 900 de permise auto au fost reținute în 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii au retras, sâmbătă, 415 certificate de înmatriculare și au reținut 898 de permise de conducere, dintre care 146 pentru consum de alcool și 53 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

„În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.975 de evenimente, 3.393 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.582 circumscrise situațiilor de urgență. La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 936 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 266 de autori de infracțiuni care au săvârșit 270 de fapte penale, iar față de 42 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. În plus, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional. Ca urmare a încălcării legislației rutiere, polițiștii au retras 415 certificate de înmatriculare și au reținut 898 de permise de conducere, dintre care 146 pentru consum de alcool și 53 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise”, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii și jandarmii au constatat 11.597 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 37 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 5 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 45.000 lei.

„Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.278 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 148 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 8 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 33 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 30 persoane aflate în situații de urgență”, potrivit Poliției Române.

Subiecte în articol: permise auto politie circulaţie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri