Poliția municipiului Aiud a fost sesizată de personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Aiud cu privire la faptul că, joi, în jurul orei 11.20, o femeie de 41 de ani, din Aiud, a decedat în secția de terapie intensivă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că femeia a fost internată în spital, urmând să fie operată joi, iar în jurul orei 10.00 a fost anesteziată, moment în care a intrat în stop cardiorespirator, fără a mai răspunde manevrelor de resuscitare.
Cadavrul a fost depus la Serviciul de Madicină Legală, pentru necropsie și stabilirea cauzei morții.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
DSP Alba a declanșat o anchetă.
„Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media privind decesul unei paciente a Spitalului Municipal Aiud, DSP Alba s-a autosesizat și va efectua un control la unitatea spitalicească amintită, în baza și limitele competențelor ce îi revin. Vor fi verificate atât respectarea condițiilor igienico-sanitare din spital, cât și documentele intraspitalicești întocmite în cazul pacientei decedate”, transmite DSP Alba.
DSP Alba precizează că luni va prezenta rezultatele controlului.