În fața acestui act neobișnuit, reacțiile au fost mixte. Purtătorul de cuvânt al universității, Bogdan Oprea, a subliniat că, potrivit ”codului de incluziune și gen” al instituției, nu există norme vestimentare care să interzică astfel de exprimări ale identității personale. Bogdan Oprea a reamintit că ”trăim într-o țară democratică” unde ”oamenii au libertatea să se exprime”, și că orice încercare de a reglementa vestimentația în mod specific ar contraveni legislației naționale și chiar Constituției.
Bogdan Oprea, purtătorul de vorbe goale al Universității București, nu conteneşte să ne vorbească despre …. NIMIC, mai ales că Univeritatea București trebuia să se distanțeze de acest comportament deviant al unui dascăl.
În ediția actuală a Manualului de Diagnostic Și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5) al Asociației Americane de Psihiatrie, încadrarea diagnostică de Tulburare de identitate sexuală din vechea clasificare a fost înlocuită de Disforia de gen, ”nevoia de a introduce termenul de gen a apărut în momentul când s-a înțeles faptul că în cazul indivizilor cu caractere sexuale opuse sau ambigue, rolul jucat de societate și/sau considerarea lor ca bărbat sau femeie ar putea să nu fie direct asociate cu caracterele lor biologice, iar ulterior unii indivizi dezvoltă o identitate feminină sau masculină aflată în contradicție cu setul corespunzător de caractere clasice”. Disforia de gen se referă la disconfortul (incongruența marcată) între genul trăit sau exprimat al unei persoane și caracterele sexuale primare și/sau secundare - genul atribuit. Disforia de gen ca termen descriptiv general, se referă la nemulțumirea afectivă/cognitivă a unui individ față de genul atribuit. Termenul de gen este utilizat pentru a desemna rolul jucat în societate (și de regulă recunoscut legal), dar în opoziție cu anumite teorii sociale constructiviste factorii biologici sunt priviți ca factori care contribuie la dezvoltarea genului în interacțiune cu factorii sociali și psihologici.
Cu alte cuvinte, dacă individul se simte bine cu el însuși nu se poate da un diagnostic, și se pare că aceasta se vrea a fi noua normalitate, ei sunt acceptați atât social, cât și legal, nu mai contează că se face varză creierul și, implicit, dezvoltarea individului.
Încrederea populației în școală și în clasa politică devine pe zi ce trece o chestiune despre naivitate și deșertăciune, căci nimeni nu se preocupă, așa cum spunea Tolstoi, ”ca înainte de a da poporului preoți, soldați sau învățători, ar fi mai bine să afli dacă nu cumva moare de foame”. Acest profesor nu a dorit decât să iasă în evidență, dorind să provoace o discuție despre libertatea de exprimare și identitatea de gen în spațiul academic.
Acest caz ridică întrebări profunde despre locul moralității într-o societate care valorizează diversitatea și incluzivitatea. Este vestimentația unui profesor doar o chestiune de preferință personală sau ar trebui să reflecte anumite standarde profesionale și culturale? Pe de o parte, există argumentul că universitățile ar trebui să fie spații deschise, unde diversitatea de gândire și autoexprimare sunt încurajate. Pe de altă parte, unii se întreabă dacă aceste libertăți ar trebui să aibă limite, mai ales în contexte formale sau profesionale.
Comunitatea academică și studenții au avut reacții variate, de la sprijin la surpriză și chiar disconfort, ceea ce demonstrează că, în ciuda progreselor făcute în direcția egalității și incluziunii, în societatea românească există încă provocări legate de acceptarea totală a diversității în toate formele sale.
Cazul profesorului Nae nu este doar un episod izolat, ci un factor declanșator al unei discuții despre valorile pe care le promovăm în instituțiile noastre și despre modul în care le aplicăm în practică; este un test al toleranței și deschiderii noastre către ”diferit” și poate servi drept moment de învățare despre ceea ce înseamnă cu adevărat să trăim într-o societate liberă și democratică. În cele din urmă, poate că întrebarea reală nu este unde este moralitatea, ci cum definim moralitatea într-un context în continuă schimbare.
Laurence Sterne spunea că: „Respectul pentru noi înșine ne ghidează morala, respectul pentru ceilalți ne ghidează manierele”, însă în cazul acestui profesor manierele par să fi fost influențate de dorința de a provoca o discuție despre libertatea de exprimare și identitatea de gen. Decizia sa de a purta o ținută tipic feminină la cursuri poate fi interpretată ca o formă de auto-exprimare și o încercare de a sparge convențiile tradiționale, atrăgând atenția asupra importanței acceptării diversității. Totuși, un profesor trebuie să fie conștient și de responsabilitatea pe care o are în fața studenților săi, ca model de conduită, și să se asigure că modul său de exprimare nu interferează cu procesul de învățare sau nu creează disconfort în rândul studenților. Modul în care profesorul a decis să se prezinte în fața studenților săi ridică întrebări importante despre limitele libertății de exprimare și despre modul în care profesorii pot servi drept modele pentru elevi și studenți.
Într-o lume din ce în ce mai diversă și complexă, profesorii au responsabilitatea de a educa prin exemplu, promovând valori precum respectul, incluziunea și empatia, dar și de a naviga cu grijă între exprimarea personală și responsabilitatea profesională.